Implicare la nivel înalt! Mesajul cu subînțeles transmis de Brigitte Macron lui Kylian Mbappe

Brigitte Macron kylian mbappe transfer Kylian Mbappe Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Aprilie 2024, 19:48
Data actualizarii: Miercuri 03 Aprilie 2024, 19:59

Kylian Mbappe a intrat în ultimele luni de contract cu PSG, iar la finalul sezonului se pregătește să părăsească gruparea de pe Parc des Princes. 

După cinci sezoane petrecute la campioana din Ligue 1, Kylian Mbappe a decis să plece de la PSG, șansele cele mai mari sunt să semneze cu Real Madrid, grupare care și-l dorește de mai mulți ani. 

Publicația L'Equipe a dezvăluit că liderul din La Liga este dispusă să-i ofere între 2,5 și 3 milioane de euro pe lună, ceea ce înseamnă o remunerație anuală între 30 și 36 milioane de euro. În aceste condiții, Kylian Mbappe ar deveni cel mai bine plătit jucător de la Real Madrid, în condițiile în care Vinicius Jr. și Jude Bellingham primesc în jur de 20 de milioane anual. 

Ce a spus Brigitte Macron despre absența lui Kylian Mbappe de la Jocurile Olimpice

Înaintea oficializării mutării pe Santiago Bernabeu, reprezentanții galacticilor au transmis o informare către Federația Franceză de Fotbal, prin intermediul căreia i-au înștiințat că nu vor accepta ca jucătorii echipei să meargă la echipa națională, pentru Jocurile Olimpice de la Paris

Aurelien Tchouameni, Eduardo Camavinga și Ferland Mendy sunt cei trei fotbaliști vizați, însă lor li s-ar putea adăuga și Kylian Mbappe, dacă transferul se materializează. 

Prezentă la un eveniment, Prima Doamnă a Franței a fost întrebată despre posibila absență a lui Kylian Mbappe de la Jocurile Olimpice de la Paris.

"În primul rând, lui Kylian îi spun mulțumesc. Pentru tot ceea ce ne-a oferit și pentru ce ne va oferi de acum încolo. Deci, un mare mulțumesc. Este un mare campion și suntem mândri să-l avem", a spus Brigitte Macron.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!