Își ciulea urechile când Vlaicu îi spunea pe linia careului de 16 metri povești cu Atletico Madrid și asculta fără să clipească. Vlaicu îl bătea la cap până-i făcea cucuie cu câte un buchet de sfaturi: "Trebuie să muncești pentru a-ți îndeplini visul". Puștiul bănățean cu siluetă de atlet războinic colecta informații neîncetat de la Sorin Vlaicu. "De la el am învățat multe, așa am ajuns în fotbalul italian, așa am ajuns în naționala de tineret", îi mărturisea reporterului, cu mulți ani în urmă.
A învățat să nu se lase călcat în picioare de adversari. Îl admira pe Alexa. De pe Dan Păltinișanu, de la câteva bătăi de inimă distanță de Chirug sau de acasă, din fața televizorului, de unde vocea comentatorului îi acoperea gândurile. Puștiul școlit în Timișoara își scrijelea notițe în minte cu fișa postului.
Războinicul luptă până la ultima picătură de sânge
Știe că munca lui de la mijlocul terenului e un energizant fără de care nu poate trăi. Termină de multe ori partidele cu tricoul sfâșiat de adversari, cu genunchii juliți. Cu urechea tăiată, ca la Zenica, 1-3 cu Bosnia. Sau cu sângele șiroindu-i prin jambiere, ca la reprezentativa de tineret. A purtat cu mândrie banderola de căpitan la U21 și o păstrează pentru a o preda copiilor săi. De multe ori munca lui nu se vede în jocul naționalei, dar e esențială. Ară terenul în lung și-n lat, bagă capul în gheata adversarului și nu scapă niciun oftat când tibiile îi trosnesc în ciocniri dure.
A ajuns în Italia și a devenit om important în istoria grupării Pisa și datorită disciplinei. Datorită programului de antrenament făcut ca la carte încă din copilărie. Mama sa îl trezea cu o oră înainte de școală și viitorul mijlocaș alerga la juniorat pe străzi pentru a avea o condiție fizică de invidiat. Se uitau curios și o doamnă de la blocul vecin și un poștaș pe bicicletă și alți copii care urcau tacticos în mașina părinților. M.M. nu putea rata alergarea de dimineață. Știa că a pornit ca într-o călătorie prin urechile acului spre cariera la care visa. Și mai știa că pe lângă 'task-ul' lui Vlaicu, munca, mai trebuie să aibă și noroc. Ziua o încheia întotdeauna cu un program de flotări și abdomene. Și de asta a răzbit în Italia, unde trăiește de la 17 ani.
România - Turcia | Prezența lui dă greutate echipei naționale
Le e recunoscător părinților mereu. Oamenilor care i-au dat câte un sfat bun. Fanilor naționalei. Tuturor românilor. De multe ori, comentatorii partidelor echipei lui Lucescu îi rostesc numele apăsat. Simt și ei parcă hotărârea cu care mijlocașul defensiv blochează, recuperează, pasează! Rădoi l-a ochit bine acum mulți ani pentru reprezentativa de tineret. "M-a învățat multe Mister Rădoi pe plan tactic", i se mai confesa reporterului jucătorul cu inimă mare și pomeți mai mereu tumefiați după fiecare meci.
Anii au trecut, bănățeanul devenit titular incotestabil a împlinit 27 de ani și a strâns 36 de selecții în naționala mare. Lucescu se bazează pe el. Pe un mijlocaș cu atitudine, care ajută și la construcție, dar care mai ales blochează furia ofensivă a unor adversari cu nume. Prezența lui dă greutate echipei Și el crede în bruma de șperanța a naționalei pentru meciul cu Turcia. Și naționala are nevoie de el. De Marius Marin.
.JPG?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=1800%2C1200%2C0%2C0&w=1280)
