Lucescu și-a făcut pofta, a antrenat până la 80 de ani, dar ne-a albit definitiv pe noi, ăștia de am prins ultimul Mondial, în 1998.
Prăbușirea unui monument
L-am așteptat la națională din 1986, de când a fost înlăturat de sistemul comunist după un 4-0 cu Austria.
În anii 90, era prea mare în Italia, apoi a fost convins de Copos să se întoarcă în România, nu la națională, ci la Rapid. Au urmat Galata și Beșiktaș în anii 2000 și 12 ani la Șahtior, între 2004 și 2016, unde a fost șef absolut, a avut și rezultate, a făcut bani atât pentru club și pentru patronul Ahmetov, cât și pentru el, probabil pentru câteva generații de Lucești. Deci când să vină la națională? Au mai fost și ceva tensiuni cu conducerile Federației, așa că l-am așteptat în zadar și a venit când nu-l mai așteptam.
„Monumentul” Lucescu s-a prăbușit marți seara ca zidul Berlinului în 1989 sau ca statuia lui Lenin de la Casa Scânteii, în 1990.
Lucescu s-a crezut deasupra logicii fotbalului
Bineînțeles că n-avem noi valoarea lui și că deciziile lui trebuie luate ca atare, dar nu putem să nu observăm încăpățânarea unui antrenor care s-a crezut deasupra logicii fotbalului.
Am mai vorbit despre fixația asta cu echipa de start, pe care nu o schimbă de la un meci la altul decât dacă sunt jucători accidentați sau suspendați. Mi se pare o eroare majoră.
Apoi, i-aș reproșa lipsa curajului de a băga jucătorii cei mai în formă, chiar dacă aceștia sunt tineri. Culmea-culmilor, Lucescu tocmai prin asta se făcuse remarcat la început de carieră, prin promovarea tinerilor la Corvinul, apoi la națională și la Dinamo. Vorbind la concret, mă refer acum la Baiaram, cel mai bun jucător român de la începutul acestui sezon competițional. Și l-aș putea aduce în discuție și pe Screciu, care a jucat constant bine la echipa de club în ultima vreme.
Era nevoie de câțiva fotbaliști care să aducă un suflu nou, și nu să ne bazăm tot pe imobilii Marin.
Avem două echipe în grupele cupelor europene, dar un singur jucător de la ambele a fost titular în Cipru – Bancu!
Probleme de percepție a realității
Și n-am terminat cu Lucescu: a persistat în a face schimbările foarte târziu, ca și în meciurile pierdute cu Bosnia și Austria. În Cipru, le-a făcut și târziu, și aiurea. Când îi bagi pe Șut și pe Sorescu la 2-2 și îi ții pe bancă pe Mitriță și Baiaram, ai o problemă de percepție a realității.
Aproape s-a mai dus un Mondial, deși mai avem șansa barajului, dar vom întâlni aici echipe mai bune decât Cipru și Bosnia. Așa că ne cam luăm la revedere. Și de la turneul final, și de la Il Luce. Ar fi cazul să iasă din scenă, cu tot respectul pentru vârsta și pentru cariera lui.
