Mircea Lucescu (80 de ani) riscă să aibă un final nedemn, în acest al doilea mandat de selecționer al României. Pentru că, după cum Sport.ro a explicat aici, „Il Luce“ e în fața unei situații dezolante.

Din păcate pentru noi și pentru Mircea Lucescu, România plătește acum și din cauza deciziilor neinspirate ale selecționerului. Pentru că, atunci când a făcut convocările pentru dubla cu Bosnia (1-3) și cu San Marino (diseară, ora 21:45), reputatul tehnician a făcut niște „pariuri“ riscante. Și nici unul nu i-a ieșit. Din contră!

Drăguș și Mihăilă l-au „trădat“ pe Lucescu

În lotul României au fost incluși, în mod surprinzător, Denis Drăguș și Valentin Mihăilă. Adică, doi jucători care sunt aproape inexistenți la cluburile lor! Sport.ro a prezentat aici situația dezolantă cu care se confruntă Drăguș, la Eyupspor. Iar aici a fost analizată căderea liberă a lui Mihăilă, continuată și după transferul său, la Rizespor, în vară.

Și, totuși, selecționerul a luat decizia de a miza atât pe Drăguș, cât și pe Mihăilă. Proastă alegere! Drăguș a lăsat echipa în zece oameni, la trei minute după intrarea sa pe teren, la Zenica. Iar România a fost strivită, în inferioritate numerică: 1-3!

Și Mihăilă l-a „trădat“ pe Lucescu. Pentru că a pierdut mingea, la faza premergătoare golului de 1-1, înscris de Dzeko. Practic, prin prestația sa foarte slabă, în meciul cu Bosnia, Mihăilă a făcut inutilă pasa sa de gol, la reușita semnată de Bîrligea pentru 1-0.

Lucescu și-a recunoscut eroarea: Mihăilă, trimis în tribune

Drăguș, eliminat, a și părăsit deja lotul României pentru meciul cu San Marino, neavând drept de joc. Dar nici Mihăilă nu se va afla pe teren, diseară, la Ploiești. Pentru că jucătorul legitimat la Rizespor a fost lăsat în afara lotului de Mircea Lucescu, semn că selecționerul și-a recunoscut greșeala prin convocarea lui Mihăilă.