Emil Săndoi a afirmat în exclusivitate pentru Sport.ro că tricolorii au fost neîndreptățiți în ambele partide cu Bosnia (0-1 și 1-3). Fostul selecționer al României U21 a apreciat că Tabakovic ar fi trebuit eliminat la duelul cu Marius Marin, iar Denis Drăguș nu merita să încaseze cartonașul roșu, deoarece a lovit inițial mingea.

Emil Săndoi intervine de partea lui Denis Drăguș și acuză arbitrajul

Săndoi a amintit, de asemenea, și de penalty-ul neacordat pentru tricolori în eșecul din tur (0-1). Mai mult decât atât, tehnicianul a intervenit în apărarea lui Denis Drăguș. Pe lângă eroarea de arbitraj, Emil Săndoi a considerat că atacantul naționalei a fost imprudent din cauza dorinței prea mari cu care a intrat pe teren. 

„Vreau să spun și că au fost câteva decizii de arbitraj în meciul cu Bosnia care ne-au dezavantajat total și care, din punctul meu de vedere au decis rezultatele finale. În jocul de la București, la 1-0 pentru ei, am avut un 11 metri clar pentru noi neacordat. 

Așa cum au întors ei de la 1-0 pentru noi în Bosnia, așa puteam să întoarcem și noi la București de la 1-0 pentru ei. Dacă ni se acorda lovitura aceea de la 11 metri, poate egalam și poate întorceam rezultatul. 

Au fost clar trei decizii împotriva noastră, prima hențul de la București. Apoi intrarea la Marius Marin. Din punctul meu de vedere, eu așa știu că sunt regulamentele în momentul de față. E un duel. Că Tabakovic e mai înalt decât Marius Marin, că a sărit înainte lui, e clar că l-a lovit cu cotul. Atunci când se vede sânge, de obicei se dă cartonaș roșu aproape în toate jocurile. Aici nici nu a fost vorba de așa ceva. 

Săndoi: „Și eliminarea lui Drăguș este într-un anumit context”

După aceea și eliminarea lui Drăguș este într-un anumit context. E adevărat, intrarea este periculoasă, dar Drăguș lovește mingea inițial și adversarul vine și îl lovește pe el după aceea. Au fost trei decizii care au fost judecate toate în favoarea adversarului pe care l-am întâlnit.

La Drăguș sunt convins că a jucat așa din dorință prea mare. Poate s-a motivat el mai mult decât trebuia. Și adrenalina asta trebuie să fie gestionată bine. Altfel mai poate să mai și dăuneze câteodată”, a declarat Emil Săndoi, în exclusivitate pentru Sport.ro

Motivul pentru care Emil Săndoi consideră nedrepte cele două înfrângeri cu Bosnia

Emil Săndoi a mai subliniat și că România a controlat trei din cele patru reprize contra Bosniei, motiv pentru care cele două înfrângeri i se par nedrepte. 

„Dacă nu se acorda cartonașul roșu la Drăguș, meciul se juca în continuare. Era deschis oricărui rezultat. Referitor la toată campania aceasta, nu pot să zic că egalul din Cipru ne-a dezavantajat atât de mult. E adevărat că puteam să câștigăm acolo. 

Până la urmă, noi am pierdut calificarea în meciurile cu Bosnia, pentru că noi am pierdut amândouă partidele. Și le-am pierdut, din punctul meu de vedere, total nedrept. Din patru reprize pe care le-am disputat cu Bosnia, trei reprize au fost clar ale noastre (n.r.- mai puțin a doua din Bosnia). 

Cele două reprize de la București și prima repriză de la Zenica au fost clar ale noastre. A doua repriză de la Zenica a fost a lor. Trebuie să ținem cont și de circumstanțele în care s-a derulat a doua repriză. Noi din minutul 67 am rămas în 10 oameni”, a subliniat Emil Săndoi, în exclusivitate pentru Sport.ro

Emil Săndoi a fost selecționerul României U21 în două mandate: 01.07.2006 - 19.08.2013 și 16.08.2022 - 30.06.2023. Ultima oară a pregătit-o pe Poli Iași, de care s-a despărțit anul acesta la finalul lunii ianuarie.