”Tricolorii” aveau nevoie de o victorie cu Bosnia pentru a prinde locul al doilea în grupă. Miza era, de fapt, un traseu mai ușor la barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial, plus șansa de a fi gazdă în primul meci, cel din semifinale.

În acest context, România va merge la baraj cu traseul obținut după parcursul perfect din UEFA Nations League, dar va întâlni adversari mult mai dificili.

Iosif Rotariu: ”Să fim realiști. Nu suntem pregătiți să mergem la Mondial”

Iosif Rotariu (61 de ani), fostul mare internațional, a urmărit atent evoluția selecționatei lui Mircea Lucescu de la Zenica și a tras o concluzie: nu crede că ”tricolorii” ar merita să se califice la turneul final găzduit de America, Mexic și Canada.

Și eu am avut așteptări, ca toată lumea, mai ales după victoria contra Austriei. Dacă e să fim realiști și să analizăm, per total, evoluția din aceste preliminarii, cred că nu am fi meritat locul doi. Dacă Bosnia ne-a învins în ambele meciuri, înseamnă că au fost mai buni decât noi, iar primul loc era clar al Austriei.

Eu cred că trebuie să analizăm foarte bine, să vedem unde ne aflăm, să fim realiști. Deocamdată, nu suntem pregătiți să mergem la un turneu final de Campionat Mondial. Ăsta este punctul meu de vedere”, a spus Iosif Rotariu, în exclusivitate la Sport.ro.

Italia – România, meciul cel mai probabil pentru tricolori

Platforma Football Meets Data a efectuat o serie de simulări, pentru a determina cele mai probabile meciuri din play-off-ul din martie. Vorbim despre primele confruntări, cele din 26 martie. Pentru că, ulterior, învingătoarele de aici vor juca un al doilea baraj, pe 31 martie. Cele patru câștigătoare de aici vor merge la CM 2026.

Conform calculelor făcute de Football Meets Data, cel mai probabil prim meci pentru România va fi, în deplasare, în fața Italiei. Pe următoarele două locuri au ieșit confruntările Turcia – România și Ucraina – România.