Tricolorii lui Mircea Lucescu au ratat șansa de a se califica direct la Campionatul Mondial din 2026 și nu vor încheia mai sus de poziția a treia în Grupa H, după înfrângerea 1-3 din Bosnia.
România va fi totuși la baraj datorită clasării din Nations League, dar nu va fi cap de serie la tragerea la sorți
Rodion Cămătaru îi ia apărarea lui Mircea Lucescu! Pe cine vede potrivit pentru postul de selecționer
Rodion Cămătaru a vorbit despre ultimul rezultat al naționalei României și i-a luat apărarea lui Mircea Lucescu, care este văzut de mai multe persoane avizate drept principalul vinovat pentru ratarea calificării.
„Îl cunosc bine pe nea Mircea și vă pot spune că el nu va lăsa lucrurile neterminate. Nea Mircea nu își dorește să iasă în acest fel din fotbal, iar în Bosnia nu a fost deloc vina lui. România a jucat o primă repriză perfectă, am intrat la cabine cu 1-0 și totuși am pierdut.
A avut nea Mircea ocaziile alea de gol ale lui Mihăilă și Man? Ba chiar Dennis Man a avut vreo două sau trei, nu? Păi, dacă noi nu marcam din faze clare de gol, ce vină are acum nea Mircea?” a spus Rodion Cămătaru, conform Pro Sport.
Fostul atacant de la Universitatea Craiova și Dinamo consideră că Mircea Lucescu ar trebui să rămână pe banca naționalei și pentru acest baraj, dar a cântărit și varianta venirii lui Ladislau Boloni.
„El nu va pleca de la națională atât timp cât România are șanse de calificare prin acest baraj, iar treaba lui nea Mircea nu s-a încheiat. El știe cel mai bine care este atmosfera de la lot, știe cel mai bine și forma jucătorilor. Iar alt selecționer dacă vine, în mod sigur va pune ca și condiție să nu i se pună în cârcă barajul. Treaba lui va începe cu obiectiv din preliminariile următoare. Am văzut și eu că se vorbește despre Loți Boloni.
Și mie îmi place ca antrenor, îmi e și prieten, dar eu îl știu bine pe Loți… El nu vine în orice condiții la națională. Eu zic că Mircea Lucescu e cea mai bună soluție, iar el va știi să pregătească din timp acest baraj, chiar dacă nu mai este ca pe timpurile mele ca să stai pe la națională înainte de un meci important în pregătire 10-14 zile. Iar la acest baraj Mircea Lucescu și-a câștigat pe teren și pe bancă dreptul să participe. El este cel mai îndreptățit să o facă”, a adăugat Cămătaru.
Detaliile despre barajul pentru CM 2026 din Liga Națiunilor
România poate să joace în primul baraj pentru CM 2026, în urma parcursului impecabil din Liga Națiunilor, cu Italia, Turcia, Ucraina sau Polonia.
Tragerea la sorți a partidelor de la barajul pentru CM 2026 este programată joi, 20 noiembrie, de la ora 14:00.
Semifinalele barajului, care se vor disputa într-o singură manșă, au loc pe 26 martie 2026. Echipele din urna 4, printre care se numără și România, vor evolua în deplasare.
Confruntările decisive ulterioare, cele în urma cărora naționalele vor obține biletul pentru CM, se vor desfășura pe 31 martie 2026.