Echipa națională a Românei va juca vineri, de la 21:00, un meci amical cu echipa Canadei. După meciul de pregătire de pe Arena Națională, „tricolorii” lui Mircea Lucescu vor avea de jucat meciul oficial cu Cipru, marți de la ora 21:45, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
Dorin Goian are încredere în naționala lui Mircea Lucescu
Dorin Goian a vorbit despre meciurile echipei naționale din luna septembrie și a pus accentul pe duelul cu Cipru din grupa de preliminarii.
Fostul fundaș are încredere că echipa națională poate să își revină, chiar dacă a avut un debut sub așteptări în Grupa H.
„Ne interesează meciul cu Cipru, pentru că este jocul oficial și jocul de calificare. Suntem peste echipa Ciprului și cred eu că plecăm cu prima șansă.
Dacă vrem să mai avem șanse la calificare, atunci obligatoriu trebuie să câștigăm jocul cu Cipru. Chiar dacă am început mai slab această campanie de calificare, cu acea înfrângere acasă cu Bosnia, eu cred că România are puterea să învingă Bosnia în deplasare.
România are puterea să bată Austria acasă, dar cred că cel mai important este jocul cu Cipru și cred că trebuie să face orice pentru a câștiga.”, a declarat Dorin Goian, în exclusivitate pentru Sport.ro și PRO TV.
Naționala României se află pe locul trei în Grupa H din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. „Tricolorii” lui Mircea Lucescu au obținut șase puncte în primele patru partide disputate, după victoriile cu San Marino și Cipru și înfrângerile cu Bosnia și Austria.