„Iubește prea mult!” Motivul incredibil care l-a scos pe unul dintre favoriții lui Becali din echipa FCSB-ului

Florinel Coman dumitru drago Dumitru Dragomir FCSB Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 13 Noiembrie 2021, 12:12
Data actualizarii: Sambata 13 Noiembrie 2021, 12:19

Unul dintre jucătorii de perspectivă de la FCSB, scos din echipe de un lucru surprinzător.

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, crede că a găsit explicația pentru care Florinel Coman nu și-a găsit încă ritmul la FCSB.

Potrivit fostului șef de la Ligă, unul dintre motivele care îl țin pe Coman în loc ar fi faptul că „iubește prea mult”. Aripa stângă de la FCSB se iubește cu frumoasa Ioana Timofeciuc.

„Și eu spun că echipa nu joacă nimic, dar nu din cauza lui Edi Iordănescu. Sunt umflați unii dintre ei. Îi aștept de doi ani de zile. Florinel Coman îmi place, dar este firav. Ori are ceva lipsă în organism, ori iubește prea mult. Nu știu, nu mă bag.

Lotul lui Becali e de locul 2-3-4. Eu spun că lotul Botoșaniului e la fel de valoros ca lotul lui Steaua (n.r. – FCSB). Budescu a slăbit prea mult, nu poate să trăiască doar din pase inteligente, la Edi trebuie să alergi. Edi e ca taică-su și ca Pițurcă”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit ProSport.

Florinel Coman a revenit la antrenamente

Florinel Coman a revenit de curând la antrenamentele FCSB-ului, acesta fiind obligat să stea mai multe luni pe margine, după ce s-a accidentat la meciul dintre FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-1, chiar la prima partidă a lui Edi Iordănescu pe banca roș-albaștrilor, pe 23 august.

4.5 milioane de euro este cota fotbalistului care a marcat un singur gol pentru FCSB în acest sezon, în cele cinci meciuri disputate în tricoul „roș-albaștrilor”.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!