Dinamo s-a impus cu 3-0 în fața lui Petrolul, într-un meci din etapa a noua a Superligii. Partida a putut fi vizionat în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro.
„Câinii” s-au impus de o manieră clară pe Ilie Oană, iar golurile au fost înscrise de Cîrjan, Armstrong și Sivis.
Petrolul a făcut anunțul! Decizia luată în cazul lui Liviu Ciobotariu
Fanii Petrolului i-au cerut demisa antrenorului adus în această vară, după doar zece meciuri pe banca „Lupilor Galbeni”.
Oficialii formației ploieștene au analizat situația după startul slab de sezon și au decis să îl dea afară pe Ciobotariu.
„FC Petrolul Ploiești și Liviu Ciobotariu au ajuns la un acord privind încheierea raporturilor contractuale.
Numit în funcția de antrenor principal al echipei noastre în această vară, Ciobotariu i-a condus pe „lupi” în primele 9 etape ale ediției curente de campionat, dar, din păcate, rezultatele nu au fost cele așteptate. Cu un parcurs în care s-au regăsit cinci înfrângeri, trei remize și o singură victorie, Petrolul ocupă, momentan, poziția a 14-a în Superliga.
Mulțumim, Liviu Ciobotariu și mult succes în continuare!”, s-a arătat pe contul oficial de Facebook al Petrolului.
Cinci înfrângeri, trei remize și o victorie a obținut Liviu Ciobotariu pe banca Petrolului în primele nouă etape din Superliga.
Liviu Ciobotariu le-a mai antrenat în trecut pe FC Național, CS Otopeni, Pandurii, CF Brăila, Dinamo, CSMS Iași, ASA Târgu Mureș, FC Vaslui, Al-Faisaly, Al-Tai, FC Botoșani, FC Hermannstadt, FC Voluntari și Sepsi.