Universitatea Craiova a reușit o victorie mare la Viena, 1-0 cu Rapid, în etapa a treia din Conference League. Singurul gol al partidei a fost marcat de fundașul Oleksandr Romanchuk, după o centrare trimisă de Carlos Mora.
Totuși, meciul a avut un moment care a stârnit discuții aprinse. Mirel Rădoi a fost eliminat în minutul 19, după două cartonașe galbene primite la interval scurt. Totul a pornit după un duel dur între Romanchuk și Gulliksen. Nervos, Rădoi a mers spre jucătorul advers și l-a apostrofat, iar arbitrul a reacționat imediat. Craiova a rămas fără antrenor pe bancă pentru aproape tot meciul.
Marian Iancu: „În campionat se poate manifesta în plenitudinea lui de bombardier”
La o zi după victorie, fostul patron al lui Poli Timișoara, Marian Iancu, a reacționat dur. Printr-o postare pe Facebook, omul de afaceri a explicat că echipa oltenilor e puternică, dar antrenorul provoacă dezechilibru.
„Craiova joacă perfect și câștigă fără Rădoi pe bancă. E o echipă cu valoare, dar fără liniște. Factorul de dezechilibru emoțional este antrenorul. A pregătit bine jocul și probabil l-a condus și din tribune. Ok. Dar cine știe ce-ar mai fi făcut dacă rămânea pe margine. Să o facă în campionat, acolo se poate manifesta în plenitudinea lui de bombardier și să piardă puncte în continuare, cum a făcut până acum”, a transmis Iancu.
„Bravo Craiova, felicitări domnule Rotaru, ați construit un lot peste toate contracandidatele din campionat. Fiți consecvent și asigurați continuitatea lui Rădoi pe bancă, pentru liniștea noastră, a celor pătimași alb-vișinii și nu numai”, a mai scris Iancu.
Craiova ajunge astfel la patru puncte în grupa Conference League și se apropie de zona locurilor care duc spre fazele eliminatorii. Urmează meciul cu Mainz, pe 27 noiembrie, pe teren propriu, LIVE TEXT pe Sport.ro!