Antrenorul argentinian semnează un contract valabil până în 2027 și preia din nou clubul pe care l-a dus la titlul MLS în 2018.

Atlanta a avut un sezon foarte slab. Echipa a terminat doar pe locul 14 în Conferința de Est și a ratat play-off-ul. Ronny Deila a fost demis, iar conducerea a considerat că persoana potrivită pentru relansare este exact cel care a pus bazele succesului clubului în urmă cu șapte ani.

„Tata” Martino is back

Martino are un CV impresionant. Tehnicianul a câștigat MLS Cup cu Atlanta în 2018, a antrenat Barcelona, a condus naționala Argentinei și naționala Mexicului, iar în ultimii doi ani a fost pe banca lui Inter Miami, unde a lucrat din nou cu Lionel Messi și a câștigat două trofee.

„Suntem încântați să îl avem iar la conducerea echipei. Tata cunoaște clubul, cunoaște orașul și știe ce așteaptă suporterii noștri. Ne dorim să ne întoarcem la nivelul de performanță de care am fost mândri”, a transmis patronul Arthur Blank pentru site-ul oficial al clubului.

„Avem mult de muncit, dar avem bazele pentru a construi din nou o echipă puternică. Fanii lui Atlanta merită să vadă o echipă curajoasă și ofensivă. Asta vom încerca să facem”, a declarat și „Tata” Martino.