Gigi Becali a anunțat că se va implica din nou în alcătuirea primului 11 de la FCSB și în efectuarea schimbărilor, după plecarea din funcția de antrenor principal a finului său, Mirel Rădoi. 

Gigi Becali: „O să fac niște experimente!”

Patronul ocupantei primului loc din play-out-ul Superligii a transmis că va face niște experimente la FCSB în restul sezonului. Prima sa decizie este reintroducerea în poartă a lui Matei Popa în locul lui Ștefan Târnovanu. 

„Gata, mă, acum intru eu în rol! Parcă a fost mai bine, stăteam fără emoții. Nu mai aveam nicio treabă, nici emoție, nu mai stai să te gândești cu cine joci, pe cine bagi. Nu mai aveam nimic, mă uitam lejer.

Așa, te gândești, pe cine bag, ce schimbări fac, să nu greșesc ceva, e firea umană. Abia aștept să mă întorc pe iarbă. O să fac niște experimente! În poartă e copilul (n.r. Matei Popa), a declarat Gigi Becali, potrivit digisport.ro.

Ștefan Târnovanu a apărat la FCSB în ultimele două meciuri din campionat, victoriile 4-0 cu Oțelul și 3-2 cu Farul, sub comanda lui Mirel Rădoi. 

Târnovanu a fost trecut pe linie moartă de la meciul FCSB - Fenerbahce 1-1 din Europa League, de pe 29 ianuarie 2026.  

Mirel Rădoi, prezentat oficial la Gaziantep

Mirel Rădoi a fost prezentat oficial la Gaziantep, după ce a părăsit-o pe FCSB, deși promitea că va rămâne la echipa lui Gigi Becali până la finalul sezonului. 

Marți seară, Mirel Rădoi și colaboratorii săi au zburat către Turcia. La aeroportul din Otopeni, antrenorul a explicat cum s-a ajuns la varianta Gaziantep și de ce nu a mai rămas la FCSB măcar până la finalul acestui sezon.

„Chiar a decurs totul repede. Situația era la nivel de discuție pentru vară, dar, după aceea, antrenorul de acolo și-a dat demisia. Între timp, s-au accelerat lucrurile. 

Înțelegerea pe care o aveam pentru vară era din zona Golfului, o altă ofertă, însă oamenii au înțeles pentru că nu se semnase un precontract. Încerc să rămân măcar un sezon în Europa. Am ținut să rămân la cluburi care pot fi o rampă de lansare pentru alte campionate.

A fost greu să las FCSB, clubul, oamenii, jucătorii. Chiar dacă erau afectați din punct de vedere mental, n-am avut niciun impediment în a reuși. Singurul lucru de care îmi pare rău acum e că n-am reușit să câștigăm toate cele 15 puncte puse în joc. Dar toată lumea - de la bucătărie, teren, jucători și până la patron - chiar n-am ce să le reproșez.

Am avut discuții cu jucătorii, dar le-am spus că nu de fiecare dată nu ne ies lucrurile cum ne dorim. Lucrurile astea trebuie să ne întărească. Și eu am fost în situația lor de nenumărate ori. Până la urmă, trebuie să-ți găsești motivația să mergi mai departe”, a spus Mirel Rădoi.