FCSB a înșirat înfrângerile și rateurile, în acest sezon, dar ce s-a întâmplat acum, cu plecarea lui Mirel Rădoi de pe bancă după un mandat de doar 42 de zile, a fost o lovitură pe care n-a intuit-o nimeni!
S-a ajuns aici pentru că s-a dovedit, încă o dată, că și în fotbal „peștele de la cap se împute“. Iar la FCSB lucrurile sunt clare: Faci Ce Spune Becali!
Gigi Becali una a zis, alta a făcut
În momentul în care a anunțat acordul său cu Mirel Rădoi, după plecarea cuplului Pintilii – Charalambous, latifundiarul din Pipera s-a bătut cu pumnul în piept că, timp de 3 luni, FCSB va fi „într-o perioadă de probă“. Atât pentru el, cât și pentru noul antrenor. Concret, Becali a promis că nu se va amesteca în viața echipei și că Rădoi va avea mâna liberă.
Iată ce a spus Gigi Becali pe 8 martie, cu ocazia numirii lui Mirel Rădoi:
*De acum, la FCSB, numai el (n.r. – Rădoi). Tot!
*Am zis să vedem aceste trei luni, să vedem cum se acomodează și el. Asta mi-a zis. Eu mi-am dat seama că trebuie o cotitură, o nouă eră. Nu mai merge cu hei-rup și din instinct, pentru că, dacă vrei să te duci în Conference League, nu mai merge așa. Trebuie altceva.
*Omul vine să mă ajute trei luni, nu îl fac de râs. Eu nu mai vreau să mă cert cu nimeni. Asta i-am și spus: «Bă, finule, stăm trei luni de zile, ne punem la masă, da sau nu».






