Cătălin Cîrjan a fost cel care a deschis scorul în minutul 75, cu un șut spectaculos din interiorul careului. Alex Musi a dublat avantajul gazdelor cu o reușită de pus în ramă, cinci minute mai târziu, iar Atanas Trică a închis tabela în minutul 84: 2-1 pentru Dinamo.

Gabi Balint, fostul mare internațional, a analizat partida și s-a arătat dezamăgit de jocul prestat de cei de la Universitatea Cluj pe Arena Națională, în contextul în care liderul venea după o victorie răsunătoare, 4-0 cu Universitatea Craiova.

Gabi Balint: ”Musi a tras echipa după el”

În plus, Balint a avut și un remarcat în acest meci, Alexandru Musi (21 de ani), intrat pe parcursul reprizei secunde pentru a aduce un plus pe faza ofensivă în echipa lui Zeljko Kopic.

„E o victorie meritată, Cluj foarte puțin dacă își dorește campionatul, nu poți doar să încerci ceva pe contraatac, așa cum au făcut în prima repriză. Musi a intrat foarte bine, a tras echipa după el în partea dreaptă”, a spus Balint, la Digi Sport.

Pentru Alexandru Musi, reușita a fost a cincea din acest sezon, după cele patru reușite în sezonul regulat. 

Cotat la 1,3 milioane de euro de site-urile de specialitate, atacantul lateral se află la Dinamo din vara lui 2025. Musi mai are contract cu gruparea din Ștefan cel Mare până în 2029.

Dinamo, prima victorie în play-off. U Cluj, prima înfrângere

Pentru Dinamo, aceasta a fost prima victorie din play-off. ”Câinii” au ajuns la 31 de puncte și sunt la un punct distanță de următoarea clasată, Rapid, care are un meci în minus.

Universitatea Cluj rămâne lider, cu 39 de puncte și un avans de trei puncte față de urmăritoarea Universitatea Craiova. Pentru ”studenți” a fost prima înfrângere din play-off.