Manchester City a câștigat deja două trofee pe plan intern în acest an, Carabao Cup și FA Cup, dar este aproape de a pierde titlul în Premier League, având în vedere că este la o distanță de cinci puncte față de liderul Arsenal.
Cu un contract valabil până în 2027, adică pentru încă un sezon, Guardiola va pleca de la Manchester City din această vară, anunță jurnalistul Fabrizio Romano.
Pep Guardiola PLEACĂ de la Manchester City!
Se pare că antrenorul catalan i-a informat deja pe șefii săi cu privire la intenția sa de a pleca de la club la finele acestui sezon, iar o confirmare oficială ar urma să vină în curând. Astfel, meciurile rămase cu Bournemouth (deplasare) și Aston Villa (acasă) vor fi ultimele pentru Guardiola la Manchester City.
Englezii au speculat, imediat ce informația a apărut în spațiul public, și au scris că decizia lui Guardiola ar veni în contextul scandalului în care Manchester City este implicată de câțiva ani. Este vorba despre cele 115 reguli ale fair-play-ului financiar din Premier League pe care clubul le-ar fi încălcat și care ar duce la sancțiuni dure, scrie The Athletic, inclusiv retrogradarea echipei sau excluderea din cupele europene.
Rămâne de văzut care va fi următoarea destinație a antrenorului catalan, care a fost asociat cu Italia în ultima perioadă. Guardiola este dorit atât de echipe cu pretenții din Serie A, cât și ca selecționer al ”Squadrei Azzurra”, după un nou Campionat Mondial ratat.