EXCLUSIV | „Nu fundașii centrali sunt problema la FCSB!” Dragomir a identificat minusul din lotul lui Iordănescu

Iosif Pintilie
Data publicarii: Luni 30 August 2021, 12:52
Data actualizarii: Luni 30 August 2021, 13:12
FCSB a fost învinsă de CFR Cluj cu 1-4, în etapa a șaptea din Liga 1. 

FCSB nu se regăsește încă, sub comanda lui Edward Iordănescu, deși în mâna antrenorului este pusă multă încredere. Dumitru Dragomir a spus, la Ora Exactă în Sport, că nu Gigi Becali este vinovat de situația echipei:

Dragomir: „Să îl bage pe Pintili dacă mai poate la 37 de ani”
 

”Da. O să râdeți, dar când eu v-am spus că nu Becali e vinovat. Sunt tineri, nu au experiență, or fi talentați, dar nu e echipă. E greu de făcut echipă din puști neexperimentați. Îi va fi greu lui Edi, îi trebuie un jucător care să linștească jocul la mijloc, gen Crepuliah ăsta de la Rapid. Sau să îl bage pe Pintili dacă mai poate la 37 de ani.

  • EXCLUSIV | „Nu fundașii centrali sunt problema la FCSB!” Dragomir a identificat minusul din lotul lui Iordănescu

Să îl aducă pe Sorescu obligatoriu și o să-l vândă de 3-4 ori mai mult, să aducă un mijlocaș la închidere neapărat. Acolo suferă FCSB-ul, să știți. Nu are un jucător cu mintea limpede, care să așeze echipa. Este un haos total. Edi nu poate să facă într-o săptămână o tactică să meargă, mai ales cu puști care au câteva meciuri în Liga 1”.

„Toți mijlocașii fug de nebuni și lasă un gol de 20-30-40 de metri”
 

„Părerea mea este că printre cei mai buni fundași stânga este Radunovic, văd că tot îl schimbă antrenorii. Ieri a fost cel mai bun cu CFR și tot a fost schimbat. Nu fundașii centrali sunt cauza înfrângerilor la FCSB. Îi lasă numai pe ei să dea cu capul, în fața lui Vlad e vraiște. Toți mijlocașii fug de nebuni și lasă un gol de 20-30-40 de metri. Nimeni nu vede asta?”, a spus Dumitru Dragomir, la Ora Exactă în Sport, la PRO X. 

În urma acestui eșec, FCSB este pe locul 7, cu 9 puncte după primele șapte etape, în timp ce CFR Cluj este lider absolut, acumulând punctaj maximum, 21 de puncte. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!