Alexandru Musi (extremă stânga) și Cristian Mihai (mijlocaș defensiv), ambii dinamoviști în vârstă de 21 de ani, vor rata finalul de an din Superliga României.
Doi jucători U21, out până la finalul anului
Cei doi jucători eligibili pentru regula U21 au venit accidentați de la ultima acțiune a „tricolorilor mici”, potrivit surselor Sport.ro.
România U21 a înregistrat două înfrângeri în luna noiembrie: 0-2 în deplasare cu Finlanda U21 și 0-2 acasă cu Spania U21.
„Tricolorii” mici au ajuns să ocupe doar locul 4 din 6 în grupa preliminariilor pentru EURO U21 din 2027, cu 7 puncte în 5 etape.
Elevii lui Costin Curelea sunt în clasament sub Spania U21 (15 puncte), Finlanda U21 (10) și Kosovo U21 (8). Ei întrec doar Cipru U21 (3) și San Marino U21 (0).
Alexandru Musi și Cristian Mihai, cele două pierderi pentru Dinamo după acțiunea României U21
Alexandru Musi nu a jucat deloc în cele două meciuri ale României U21 din luna noiembrie. Cristian Mihai a prins 74 de minute ca titular cu Finlanda U21 și 22 ca rezervă cu Spania U21.
Musi va fi o pierdere considerabilă pentru antrenorul Zeljko Kopic. Pe lângă faptul că ajuta pentru regula U21, fotbalistul adus de la rivala FCSB a avut o statistică bună: 4 goluri și 3 pase decisive în 16 apariții din Superligă, plus un gol într-o apariție din Cupa României. Cristian Mihai a adunat, în actualul sezon, doar 9 apariții.
Dinamo București mai are alți 10 fotbaliști pentru regula U21: portarul Denis Oncescu (21 de ani), stoperii Nikita Stoinov (20) și Mihnea Toader (19), fundașul dreapta Alexandru Tabuncic (19), mijlocașul central Casian Soare (18, accidentat), mijlocașul dreapta Godwin Udosen (17), extrema stânga Adrian Caragea (20), aripile dreapta Adrian Mazilu (20, accidentat) și Antonio Bordușanu (21), și atacantul central Luca Bărbulescu (18).