Atacantul kosovar care a ”rupt plasele” în Giulești putea ajunge la rivala Dinamo! Andrei Nicolescu, președintele clubului, a dezvăluit că acesta a fost propus ”câinilor” pe vremea când evolua pentru FC Ballkani.
Doar că Dinamo nu și-a permis să plătească suma solicitată atunci de kosovari, de 400.000 de euro, iar acesta a ajuns la rivala Rapid, unde a marcat de 18 ori în 29 de partide, cifră la care se adaugă și șase pase decisive.
Titular incontestabil la Sparta Praga, Albion Rrahmani are acum o cotă de piață impresionantă, de opt milioane de euro pe site-urile de specialitate.
Andrei Nicolescu dezvăluie: Dinamo îl putea transfera pe Albion Rrahmani
"Au fost mai multe transferuri la care am fost aproape şi nu s-au realizat. Dar nu am cum să regret, adică nu mi-a rămas în minte unul dintre cei pe care am vrut să îi transferăm şi apoi să se întâmple ceva absolut spectaculos.
Dacă vorbim despre un astfel de transfer, care după aceea a făcut impact, putem să ne referim la fostul atacant de la Rapid, kosovar, Rrahmani. Noi îl identificaserăm înainte să-l transfere Rapid, dar la momentul acela clubul Dinamo nu îşi permitea să plătească acea sumă.
Noi negociam undeva la 400.000 de euro pentru transferul lui, vedeam foarte mult potenţial. Nu cred că ne aşteptam să aibă impactul pe care l-a avut în fotbalul românesc, dar dacă vorbim despre regret, da, e un jucător pe care Dinamo ar fi vrut să-l aibă”, a spus Nicolescu, potrivit orangesport.ro.