- Dinamo pare că va lupta pentru titlu în această ediție de Superliga României.
- Costel Pană, campion cu Dinamo în 1992, a vorbit la Poveștile Sport.ro despre echipa sa de suflet.
Costel Pană a reușit să aducă sclipiri în jocul lui Dinamo în sezonul 1991 -1992, când echipa din ”Ștefan cel Mare” cucerea titlul în România fără meci pierdut. Cu o linie de mijloc senzațională, cu Demollari, Gerstenmajer și Moga în atac, Dinamo a făcut spectacol într-un sezon în care și-a dominat adversarele.
Costel Pană crede că Dinamo are nevoie de trei jucători cu realizări
Fost internațional român, cu șase prezențe la prima reprezentativă a României, a vorbit în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro, printre altele, și despre Dinamo.
Pană a luat parte la triumful lui Dinamo din 1992, când gruparea din ”Ștefan cel Mare” cucerea titlul în România fără meci pierdut! Cât despre actualul sezon, Pană consideră că Dinamo este una dintre echipele care se pot lupta la câștigarea titlului.
Zeljko Kopic a făcut din Dinamo o echipă redutabilă în Superliga
Fostul internațional român a explicat că Zeljko Kopic, antrenorul croat din ”Ștefan cel Mare”, este principalul argument pe care ”câinii” îl au. Însă, Pană este de părere că Dinamo trebuie să mai aducă, în pauza de iarnă, trei fotbaliști la nivelul titularilor: un atacant, un mijlocaș și un fundaș.
”Termină pe locul 1 sau pe locul 2! Principalul plus este Kopic. Are continuitate, dar am auzit că este un antrenor foarte ok. Mai sunt momente când joacă o repriză mai bine, o repriză mai rău, dar e normal în viața unei echipe. E inevitabil!
Dar, dacă Dinamo va transfera trei jucători, să aibă și trei rezerve la nivelul titularilor, atunci... . Un atacant, un mijlocaș ofensiv, un fundaș central, cred că aceste posturi trebuie acoperite.
Eu zic că ce a reușit Kopic, nu reușește oricine! Trebuie să îi felicităm pe conducători, au fost inspirați cu el. Bine, și parcursul lui a fost nesperat de bun. Mulți dinamoviști... el spune de câțiva ani că mai are nevoie de 3-4-5 jucători.
La Dinamo nu poți aduce jucători care nu au jucat nicăieri și să vrei să îi integrezi, să joace și bine. Jucătorul care vine la Dinamo trebuie să aibă un nivel bun undeva, să aducă un plus.
În ciuda faptului că nu s-au făcut transferuri răsunătoare, echipa joacă bine, are idei, pleacă cu baloanele din spate. Se vede mâna antrenorului, echipa are idei de joc”, a spus fostul fotbalist la Poveștile Sport.ro.