Campioana României a deschis scorul în minutul 42, prin Thiam, însă moldovenii au egalat în minutul 72, după reușita lui Kovtalyuk. Replica FCSB-ului a venit rapid, iar Darius Olaru a stabilit scorul final doar trei minute mai târziu.
După acest rezultat, echipa lui Elias Charalambous a urcat pe locul 10, cu 37 de puncte, la doar două lungimi de poziția a șasea, ocupată chiar de FC Botoșani, care a rămas cu 39 de puncte.
Darius Olaru, dat pe spate de transferul făcut de Becali: „E bun!”
La finalul partidei, Darius Olaru a analizat jocul și a recunoscut că victoria putea fi mai clară, având în vedere numărul mare de ocazii.
„Am avut 14 șuturi pe poartă, cred că portarul lor a fost omul meciului. Când ești într-o perioadă mai grea, parcă se adună toate. Ne-am făcut singuri meciul dificil, dar important e că am câștigat”, a spus căpitanul FCSB.
Olaru a avut și cuvinte de apreciere pentru Joao Paulo, transferat de Gigi Becali în această iarnă și aflat la debutul oficial. „Îmi place Joao Paulo. Am jucat și contra lui, e un jucător bun și sper să ne ajute în continuare. Mie mi-a plăcut”, a declarat mijlocașul.
Căpitanul campioanei a transmis și un mesaj de mobilizare înaintea etapelor decisive. Olaru știe că FCSB are nevoie de constanță pentru a prinde play-off-ul. „Avem meciuri de șase puncte, trebuie să dăm tot. E o perioadă grea, dar dacă suntem uniți și legăm victorii, putem ajunge unde ne dorim”, a concluzionat liderul „roș-albaștrilor”.