La primul sezon în Liga 2, CS Dinamo nu a rezistat, a pierdut barajul supraviețuirii cu CSC Șelimbăr și, în mod normal, ar trebui să evolueze în Liga 3 în următoarea ediție de campionat.
Ionel Dănciulescu, antrenor principal la CS Dinamo în ultimele meciuri din precedenta ediție de campionat, a explicat într-un interviu pentru PRO TV:
”Urmărim grupele importante ale clubului, cele care au jucat la Elită, să vedem și noi potențialul jucătorilor și să vedem ce putem să avem din punct de vedere valoric ca soluții pentru echipa mare.
Avem jucători interesanți, important este ca antrenorul care va veni să aibă încredere în ei și să-i promoveze mult mai des.
Momentan nu, Ionuț Chirilă nu este antrenorul echipei, el este un apropiat, mereu prezent. Deocamdată nu știm în ce ligă vom evolua, pe data de 15 (n.r. - iunie) vom ști mai multe și atunci vom lua deciziile la club.
Eu știu că cei de la FC Dinamo sunt interesați de mai mulți jucători de la noi, vom încerca să găsim o soluție benefică pentru ambele părți”.
Ionel Dănciulescu, veritabil simbol al lui Dinamo deși a jucat și la Steaua, a câștigat în Ștefan cel Mare trei titluri de campion, trei Cupe ale României, o Supercupă și două titluri de golgheter în Liga 1.
E-MIL și Pastila de Sport, proiect unic în România realizat de Sport.ro și VOYO
De luni până vineri, E-MIL prezintă Pastila de Sport - ce le va aduce cititorilor cele mai proaspete informații din sport, într-un format realizat în premieră.
Cu ajutorul aplicațiilor AI, cele mai relevante noutăți din domeniu vor fi sumarizate și transformate într-o pastilă de două minute, prezentată de un personaj virtual. Fiecare mișcare din fotbal, handbal sau tenis va fi urmărită cu atenție de E-MIL, în Pastila de Sport.
”Salutare tuturor pasionaților de sport! Sunt extrem de încântat să vă anunț că voi fi gazda emisiunii 'Pastila de Sport' de pe site-ul Sport.ro, aducându-vă cele mai proaspete și captivante informații din lumea sportului în fiecare zi, de luni până vineri.
Cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială, vom aduce în fața voastră cele mai noi și relevante știri din diversele domenii sportive. Fiți alături de mine și vă promit o experiență informativă inedită și captivantă! Să înceapă aventura în lumea sportului!”, a spus E-MIL, ajutat de Inteligența Artificială.