Daniel Popa (30 de ani) s-a întors în Superliga României, după doar un an și jumătate de când s-a despărțit de FCSB și a ajuns la Genclerbirligi din Turcia.
Daniel Popa a revenit în Superligă
Daniel Popa a fost prezentat oficial, prin intermediul rețelelor sociale, de către Metaloglobus, ultima clasată din campionatul țării noastre.
„Bine ai venit, Daniel Popa!
Metaloglobus își întărește ofensiva cu un jucător experimentat în fotbalul românesc. Atacantul de 30 de ani, originar din Pietroșița, a jucat în prima ligă din România pentru Chindia, Dinamo, FC Botoșani, Universitatea Cluj și FCSB.
Popa are 355 de meciuri jucate în carieră, reușind 79 de goluri și 32 de pase decisive. A câștigat un trofeu de campion și o Supercupă, ambele cu FCSB, în 2025. De asemenea, noul nostru vârf a cucerit și Cupa Ligii în 2017, cu Dinamo.
Reușim, așadar, să transferăm un vârf cu experiență bogată în România și cu reușite semnificative, care i-au adus transferuri în China, la Daejeon Hana Citizen și Turcia, la Genclerbirligi.
Mult succes, Daniel! Hai, Metalo!”, se arată pe pagina de Facebook a celor de la Metaloglobus.
Vârful a mai fost dorit de Petrolul, însă a preferat să semneze cu formația bucureșteană.
El a refuzat, de asemenea, să se întoarcă la Chindia Târgoviște, din cauza faptului că fosta sa echipă se află în Liga a 2-a.
Soluția salvatoare pentru Metaloglobus?
Daniel Popa este văzut ca o întărire foarte bună pentru Metaloglobus în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Codașa Superligii a strâns doar 11 puncte în 26 de meciuri.
Popa era liber de contract din septembrie, de când și-a încheiat socotelile cu turcii de la Genclerbirligi.