Mare dreptate a avut Gheorghe Hagi, atunci când a spus că, la noi, „fotbalul e vorbit“. Și că adevăratele „meciuri“ sunt cele care încep după fluierul de final al arbitrului.
De această realitate tristă ne-am convins, încă o dată, sâmbătă seară. Pentru că, după cum Sport.ro a arătat aici, derby-ul Clujului a fost urmat de o bătaie generală pe gazon. Iar incidentele de aici au trecut meciul în sine, unul foarte bun, în plan secund.
Practic, după încheierea jocului, nu s-a vorbit aproape deloc despre calitatea întâlnirii. În prim-planul discuțiilor s-a aflat comportamentul lui Cristiano Bergodi (Universitatea Cluj). Și cel al lui Andrei Cordea (CFR Cluj). Doar că primul a fost atacat din toate părțile, pe motiv că nu e... român.
Pancu l-a făcut praf pe Bergodi, spunând că un străin și-a permis un asemenea derapaj pe pământ românesc! Iar declarațiile sale au fost urmate de ce a zis Ionel Dănciulescu, aflat în studioul Digi Sport.
„La un club serios, i-aș rezilia contractul (n.r. – lui Bergodi). N-ai voie să faci așa ceva!“, a spus fostul atacant dinamovist, solicitând, practic, concedierea tehnicianului italian.