Deac a dezvăluit că în ultimele două luni i-a fost greu să doarmă, deoarece s-a tot gândit la ultimul meci din impresionanta sa carieră. 

Ciprian Deac, confesiune după retragere

„Este un moment foarte greu. Cred că în ultimele două luni am dormit foarte puțin, pentru că mă gândesc la ultimul meci, la ultimele clipe pe care le voi petrece pe gazon, dar așa e în viață! Vin și aceste momente. 

Am încercat cât mai mult să fug de aceste momente, să nu fiu prins niciodată, dar, din păcate, vârsta nu iartă pe nimeni și cred că a sosit momentul să spun stop și să îi las pe cei tineri să ducă acest club acolo unde îi este locul. 

Adică an de an să se bată la campionat, la câștigarea cupei, la un trofeu, pentru că acest lucru l-am învățat de când am pășit prima dată pe acest stadion. 

CFR înseamnă seriozitate, înseamnă performanță și cred că asta am realizat timp de 20 de ani, dacă nu mă înșel”, a declarat Ciprian Deac. 

Anunțul oficial făcut de CFR Cluj și Deac

Ajuns la vârsta de 40 de ani, Ciprian Deac a decis să pună punct carierei de fotbalist. Veteranul de la CFR Cluj și-a anunțat retragerea printr-un videoclip emoționant postat pe pagina oficială de Facebook a ardelenilor. 

În acest sezon, Ciprian Deac nu a mai fost protagonist la formația din Gruia și a strâns doar 11 meciuri în tricoul „feroviarilor”.

Ultimul meci din cariera lui Deac va fi partida pe care CFR Cluj o va disputa împotriva lui FC Argeș, în ultima etapă a play-off-ului. 

„Dragi ceferiști, a venit momentul în care trebuie să spun stop călătoriei mele ca fotbalist și să spun că ultimul meu meci în acest tricou va fi cel cu FC Argeș. De mic mi-am dorit, când va fi să mă retrag, să mă retrag cu stadionul plin și să fie un moment special.

Vă aștept cu drag pe toți la stadion la ultimul meu meci ca jucător al acestei echipe, ultimul meci în care voi îmbrăca acest tricou minunat, acest tricou care mi-a adus atâtea bucurii. Mi-ar plăcea să veniți cât mai mulți să-mi iau la revedere și să vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat pe parcursul carierei mele. Vă îmbrățișez și vă aștept cu drag la ultimul meu meci”, a transmis Ciprian Deac într-un videoclip postat pe pagina oficială de Facebook a lui CFR Cluj.

Deac a strâns 508 meciuri în tricoul lui CFR Cluj, în care a reușit să marcheze în total 90 de goluri și să contribuie cu 118 pase decisive. 

  • În cariera sa, Ciprian Deac a mai evoluat pentru Unirea Dej, Oțelul Galați, Schalke 04, Rapid, Aktobe și Tobol Kostanay.

Alături de CFR Cluj, Ciprian Deac a devenit campion al României în șapte rânduri, a cucerit de trei ori Cupa României și Supercupa României de patru ori. Deac a câștigat, de asemenea, Cupa Germaniei cu Schalke 04.