Basarab Panduru și Aurel Țicleanu au comentat greșeala de arbitraj din partida Petrolul Ploiești - FC Argeș 2-1. 

Radu Petrescu a fluierat, în minutul 85, înainte ca mingea trimisă din lovitură liberă de Claudiu Micovschi să intre în poarta Petrolului.

Explicația lui Basarab Panduru

Basarab Panduru a spus că Petrescu a încercat să repare faza fixă acordată eronat pentru fault. Panduru a presupus că Petrescu a fost informat în cască de greșeala sa de către arbitrii VAR.  

„Înseamnă că vrea să repare o greşeală, ştiu că nu îţi convine. Eu cred că a vrut să se revanşeze după ce a dat fault pentru FC Argeş şi atunci cum era mingea în aer a anulat. El fluieră înainte de gol. Aşa pare că vrea să repare o greşeală pe care crede că a făcut-o.

Asta înţeleg eu. VAR-ul poate i-a transmis sau cineva, nu ştiu, în cască mă gândesc. Cum nu a fost fault acolo, el încearcă să salveze ceva! Altceva nu este! Cine ştie cine i-a zis sau poate el a ajuns la concluzia asta! Nu e de râs, e de plâns asta!”, a reacționat Basarab Panduru, la Prima Sport. 

Concluzia lui Aurel Țicleanu 

La rândul său, Aurel Țicleanu a transmis că Radu Petrescu a fluierat fără un temei regulamentar.  

„Eu n-am înţeles nimic, de ce fluieră?! Nu pare nimic, contrat între jucatori nu pare că e...Fluieră fără motiv!”, a spus și Aurel Țicleanu. 

Decizia controversată

În minutul 86 al meciului, Claudiu Micovschi a executat o lovitură liberă, iar mingea atinsă de Sierra a intrat în poartă. FC Argeș ar fi făcut 2-1 contra Petrolului, dacă Radu Petrescu nu ar fi fluierat înainte ca balonul să treacă linia porții. 

Reluările nu au arătat nimic neregulamentar, iar CCA a admis greșeala de arbitraj. Mai mult decât atât, în minutul 88, Andres Dumitrescu a marcat golul victoriei pentru Petrolul contra Argeșului (2-1).