Mihai Stoica a plecat de la FCSB, după o perioadă lungă în care a fost mâna dreaptă a lui Gigi Becali la formația roș-albastră.

MM a decis să plece de la fost campioană a României și și-a dat demisia din funcția de Președinte al Consiliului de Administrație de la FCSB, după ultimele nemulțumiri ale patronului.

Cristi Dulca, surprins de plecarea lui MM Stoica de la FCSB

Cristi Dulca a intervenit prin telefon în emisiunea VOYO SPORT LIVE, și a vorbit despre plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB. Actualul antrenor al echipei feminine de fotbal a lui ”U” Cluj a recunoscut că a fost surprins la aflarea veștii.

Dulca este de părere că marea problemă de la FCSB este legată de instabilitatea la nivel tehnic, pentru că Gigi Becali nu a oferit continuitate în ultimii ani unui antrenor cu idei clare.

„Pe mine m-a surprins această plecare pentru că Mihai (n.r. Stoica) pentru FCSB conta foarte mult. Eu nu știu dedesubturile și ce s-a întâmplat acolo. E clar că e o pierdere pentru FCSB.

A plecat, vom vedea ce se va întâmpla acolo. Eu mă uit la ei, pentru că Marco (n.r. fiul lui Cristi Dulca) a jucat a acolo și îmi place să îi urmăresc.

Faptul că se schimbă antrenori, că au plecat jucători, sunt lucruri care nu fac bine unei echipei.

Probabil, ăsta este rezultatul rezultatelor lui FCSB, dacă ar avea un antrenor cu care să meargă un an, doi și să ai încredere în el să îți implementeze un sistem clar, rezultatele ar fi altele. Pentru că jucătorii sunt de valoare, nu putem spune că nu e așa, au o echipă foarte bună”, a spus Cristi Dulca