Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a anunțat că Ofri Arad (27) s-a accidentat ieri, chiar la primul antrenament sub comanda lui Mirel Rădoi (44). 

Mihai Stoica, ultimele detalii despre Ofri Arad

Arad a suferit o entorsă ce îl va face să stea imobilizat în următoarele 10 zile și să lipsească de pe teren timp de patru săptămâni. 

„Ofri a ajuns cam târziu la echipă. Pe 5 noiembrie știam că a avut o intervenție minoră, dar da, o intervenție chirurgicală. A dat toate testele posibile, a fost la vizita medicală, care a fost foarte amănunțită și arăta foarte bine, dar a avut deficit de forță.

Ieri, chiar la primul antrenament, a făcut o entorsă atât de gravă încât trebuie să stea 10 zile imobilizat. Așa că patru săptămâni va absenta”, a transmis Mihai Stoica despre Ofri Arad, la televiziunea Prima Sport.

Vestea bună primită de Mirel Rădoi

Mirel Rădoi a primit și o veste excelentă înainte de debutul campioanei en-titre în play-out. Unul dintre jucătorii de bază s-a recuperat după accidentarea gravă suferită la începutul sezonului și poate reveni curând pe teren.

Mihai Popescu ar putea face parte din lotul roș-albaștrilor pentru partida cu Metaloglobus din prima etapă a play-out-ului. Fundașul central s-a accidentat la meciul României cu Austria, scor 1-0, când a suferit o ruptură de ligament încrucișat și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.

Deși medicii anticipau că Popescu nu va mai juca în acest sezon, se pare că fotbalistul s-a recuperat în timp record și este gata să revină pe teren. De altfel, stoperul a luat parte și la antrenamentul condus de Mirel Rădoi marți seară.