Fundașul stânga a câștigat titlul de cel mai bun jucător (MVP) din Serie A, ediția 2025/2026. Sub îndrumarea lui Cristi Chivu, Federico Dimarco a înregistrat cifre impresionante: 6 goluri și 18 pase decisive în 34 de apariții pe teren, stabilind un record absolut pentru prima ligă din peninsulă.
Premiul i-a fost înmânat jucătorului pe stadionul „Renato Dall'Ara”, înaintea fluierului de start al partidei Bologna - Inter. Alegerea a fost făcută pe baza unor statistici care au monitorizat atât execuțiile tehnice, cât și efortul fizic și mișcările tactice fără minge ale fotbaliștilor.
Un nou mesaj clar pentru contestatari
Distincția primită de fundaș completează perfect succesul obținut alături de echipa de club. După ce milanezii și-au asigurat recent al 21-lea „Scudetto” din istorie, lăsând în urmă dezamăgirea ratării trofeului în campania 2024-2025, fotbalistul italian a ținut să le dea peste nas celor care i-au pus la îndoială capacitățile sportive.
„Este un sentiment uimitor. Să vezi Milano colorat în negru şi albastru este special. Am muncit din greu şi ne-am realizat visul celui de-al 21-lea Scudetto. Îl dedic tuturor oamenilor care îmi sunt apropiaţi, în special celor care au spus că eram terminat la sfârşitul sezonului trecut”, a spus Dimarco.
Performanța lui Federico Dimarco a fost salutată și de oficialii fotbalului italian. Luigi De Siervo, directorul executiv al Serie A, a explicat de ce jucătorul pregătit de Cristi Chivu a primit această distincție.
„Într-o echipă heterogenă, (...) a ieșit în evidență Federico Dimarco, meritat Best Overall în această Serie A. Reprezentant al unui rol caracterizat de intensitate și anduranță, Dimarco a știut să exceleze prin calități tehnice, cu stângul său excepțional capabil să treacă pe foaie 6 goluri și 18 pase decisive, record absolut într-un sezon din prima ligă”, a transmis De Siervo.