GALERIE FOTO Toate reflectoarele pe vedeta lui Chivu de la Inter! Cine este urmașul lui Giuseppe Meazza

Toate reflectoarele pe vedeta lui Chivu de la Inter! Cine este urmașul lui Giuseppe Meazza Serie A

Unul dintre jucătorii lui Inter a făcut spectacol într-un meci important în pauza internațională.

Fotbaliștii lui Cristi Chivu ies în evidență și la echipele naționale, iar unul dintre numele care a fost pe buzele tuturor a fost Francesco Pio Esposito.

Atacantul italian al lui Inter a marcat o „dublă” în victoria Italiei cu Franța, scor 3-1.

Agentul lui Pio Esposito, anunț despre viitorul atacantului de la Inter: „A demonstrat”

Mario Giuffredi, agentul jucătorului de 21 de ani, a fost întrebat despre viitorul jucătorului său, având în vedere că Pio Esposito a avut parte de interes de la mai multe cluburi, mai ales dinspre Premier League.

Agentul jucătorului a oferit un răspuns clar și a lăsat de înțeles că Inter este singura echipă la care se gândește atacantul de 21 de ani, care mai are contract cu „nerazzurrii” până în 2032.

Cât despre comparația pe care o fac jurnaliștii între Pio Esposito și Giuseppe Meazza, Mario Giuffredi nu s-a ferit să spună câteva cuvinte.

  • Pio esposito 9

„Viitorul lui Pio este la Inter, fără nicio îndoială. Se simte foarte bine acolo. Clubul a demonstrat întotdeauna atașament și recunoștință. Pio va rămâne cu siguranță la Inter mulți ani. Tricoul nerazzurrilor este ca o a doua piele pentru el.

Pio are o carieră lungă în față și își poate îmbunătăți statisticile atât la națională, cât și la club. Nu mă uit la note. Știu cum gândesc jurnaliștii, care nu se limitează la prestație, ci iau în calcul și fazele decisive, detaliile.

Comparația dintre Pio Esposito și Meazza? Noi privim totul cu liniște și echilibru. Eu trăiesc cu această concepție: ne culcăm seara conștienți că dimineața totul se poate termina. Acest lucru ne ajută să nu ne lăsăm purtați de anumite lucruri”, a spus agentul lui Pio Esposito, conform TMW.com.

Patru goluri și două pase decisive în 13 meciuri sunt cifrele lui Pio Esposito la Inter, în acest sezon.

Atacantul italian este cotat la 50 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!