Inter este lider în Italia cu 69 de puncte, dar AC Milan și Napoli vor pune o presiune serioasă pe echipa lui Cristi Chivu în finalul acestui sezon.

AC Milan se află la șase puncte de „nerazzurrii”, în timp ce Napoli este la șapte „lungimi”.

Kevin de Bruyne a recunoscut că Inter decide totul: „Are destinul în mâini”

Mijlocașul belgian a fost întrebat despre lupta la titlu din Italia, iar fotbalistul lui Napoli a fost sincer.

Kevin de Bruyne consideră că Inter pleacă clar cu prima șansă, dar crede în șansele lui Napoli.

„În acest moment, lucrurile stau așa. Totul depinde de Inter, desigur, care are destinul în mâini: dacă le câștigă pe toate, va fi campioană. Noi nu putem decât să dăm totul pentru a încerca să câștigăm cât mai multe meciuri posibil.

Acum câteva săptămâni eram cu 14 puncte în urmă, acum suntem cu 7 puncte. Este întotdeauna foarte dificil, dar în fotbal, lucrurile se schimbă repede.

Nu ar trebui să ne gândim la asta acum, ci să ne concentrăm pe obiectivul nostru, care este să terminăm în primele patru locuri și să revenim în Liga Campionilor anul viitor. Și apoi vom vedea ce va face Inter. Între timp, haideți să ne concentrăm pe câștigarea meciului de luni.”, a spus Kevin de Bruyne, conform TMW.com, care citează Gazzetta dello Sport.

Mijlocașul de 34 de ani a jucat 14 partide în tricoul lui Napoli, reușind să marcheze patru goluri și să ofere două pase decisive.

10 milioane de euro este cota lui Kevin De Bruyne, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.