În timp ce belgianul trage tare pentru a reveni în formă, vizând Mondialul din vara viitoare, în Italia a apărut un zvon incredibil, demontat de fostul fotbalist Massimo Brambati.
Mijlocașul, care apucase să marcheze din penalty în meciul cu Inter, reprezintă o pierdere grea pentru antrenorul Antonio Conte, mai ales în plin sezon, cu meciuri la fiecare trei zile.
"Absența lui De Bruyne este foarte importantă în general și în special pentru rotația pe care o face antrenorul. Pentru că Conte are un jucător în minus de aliniat la următoarele provocări", a punctat Brambati, la Radio Marte.
"O insinuare nebună!"
Dincolo de absența de pe teren, Brambati a dezvăluit că în jurul belgianului circulă o "insinuare nebună", pe care o combate vehement. Fostul jucător a răbufnit la adresa celor care susțin că De Bruyne ar fi fost, de fapt, un element negativ în vestiar.
"Acum circulă și o insinuare nebună despre acest fotbalist, se zice că belgianul este o problemă pentru Conte și pentru toată echipa", a transmis Brambati.
Acesta a continuat, vizibil iritat de teorie: "Cum se poate să susții așa ceva? Este cu adevărat absurd să gândești că De Bruyne este o povară. Unul ca el este întotdeauna mai bine să-l ai în echipă".