Dan Șucu vrea să dea lovitura: Stephan El Shaarawy

Dan Șucu vrea să dea lovitura: Stephan El Shaarawy Serie A

Dan Șucu pregătește noi mutări importante la Genoa după ce formația din Serie A a evitat retrogradarea în sezonul recent încheiat. 

Clubul patronat de omul de afaceri român a terminat pe locul 16 și caută întăriri pentru a evita emoțiile din stagiunea viitoare.

Potrivit presei din Italia, unul dintre numele aflate pe lista „Grifonului” este Stephan El Shaarawy. Atacantul italian a rămas liber de contract după despărțirea de AS Roma.

Stephan El Shaarawy, dorit de Genoa

Genoa nu este însă singura formație interesată. Venezia și Palermo încearcă, la rândul lor, să obțină semnătura fotbalistului de 32 de ani. 

Jurnaliștii italieni Alfredo Pedulla, Gianluca Di Marzio și Nicolo Schira au relatat în ultimele săptămâni despre contactele dintre Genoa și fostul internațional italian.

Pentru Genoa, transferul ar avea și o componentă sentimentală. El Shaarawy s-a format la clubul genovez și a evoluat pentru echipa mare înainte de a face pasul către AC Milan.

Cotat în prezent la 2,4 milioane de euro, atacantul are 32 de selecții și șapte goluri pentru naționala Italiei. În carieră a mai jucat pentru AC Milan, Monaco, Roma și Shanghai Shenhua, iar în palmares are, printre altele, o UEFA Conference League câștigată alături de Roma și o Supercupă a Italiei cucerită cu AC Milan.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!