Campioana României la volei masculin a anunțat prelungirea contractului căpitanului Răzvan Mihalcea. Înalt de 2,07 metri, Mihalcea va începe al șaptelea sezon în tricoul alb-roșu.
Uriașul de 2,07 metri și-a prelungit contractul cu CS Dinamo
Răzvan Mihalcea are în palmares patru titluri de campion al României, șase Cupe ale României și trei Supercupe. Dintre acestea, două titluri, două Cupe și două Supercupe au fost cucerite în tricoul lui Dinamo.
„Dorința mea este să menținem ștacheta la fel de sus. Avem un grup unit, un staff profesionist și o susținere extraordinară din tribune. Promit că voi da totul pe teren pentru a ne apăra titlul și pentru a face o figură cât mai frumoasă în competițiile europene”, a transmis căpitanul dinamoviștilor.
Formația din Ștefan cel Mare vine după un sezon excelent, încheiat cu al 20-lea titlu din istoria secției masculine, obținut după finala câștigată în fața celor de la Arcada Galați.