Manchester City a comunicat că nu a primit nicio ofertă oficială din partea lui Real Madrid pentru transferul mijlocașului defensiv Rodri (30 de ani).
Real Madrid nu a trimis o ofertă către Manchester City pentru Rodri
„Cetățenii” susțin că toate informațiile apărute în presa internațională despre subiect reprezintă doar un efect al evoluțiilor solide ale „închizătorului” la Cupa Mondială, potrivit publicației AS.
Rodri a fost căpitanul Spaniei la CM 2026, alături de care a câștigat turneul final organizat în SUA, Canada și Mexic, și a fost numit cel mai bun fotbalist al competiției.
Rodri va fi supus unei intervenții minore la spate, potrivit sursei citate, dar va putea să înceapă sezonul la sfârșitul lunii august.
Argumentele FIFA pentru MVP-ul Rodri
FIFA a explicat motivele pentru care l-a desemnat pe Rodri (30 de ani) cel mai bun fotbalist al Cupei Mondiale recent încheiate după finala Spania - Argentina 1-0.
Forul mondial a subliniat modul în care Rodri a legat apărarea și atacul campioanei mondiale, evoluția sa din ultimul act al competiției și contribuția sa pe faza defensivă. Spania a încasat doar un gol la CM 2026.
„Mijlocașul a fost o prezență stabilă la centrul terenului pentru Spania în toate cele opt meciuri, ajutându-și țara să câștige a doua Cupă Mondială din istoria ei.
Modul în care a reușit să lege apărarea cu atacul, intervențiile la timp și pasele precise au jucat un rol imens în campania Spaniei, cu atât mai mult în victoria din prelungiri cu Argentina.
În meciul decisiv, Rodri a completat 101 din cele 105 pase trimise, a câștigat 80% din duelurile purtate și a creat două ocazii.
De-a lungul întregului turneu, inteligența prin care și-a ajutat colegii din apărare a fost unul dintre factorii decisivi pentru care Spania a primit un singur gol în opt meciuri”, a transmis FIFA.
Evoluții solide pentru Rodri la CM 2026
Rodri a avut cele mai multe pase reușite la Cupa Mondială, 753 în total, și o acuratețe de 94%. El a fost implicat în 1.803 de faze de construcție, fiind detașat pe primul loc în acest clasament.
Rodri a jucat în toate cele opt meciuri ale Spaniei de la CM 2026, fiind integralist aproape în toate partidele. El a adunat la turneul final din SUA, Canada și Mexic 726 de minute.
Rodri ar vrea să se transfere la Real Madrid
Viitorul câștigătorului Balonului de Aur 2024, Rodri, a devenit din nou unul dintre cele mai discutate subiecte ale verii.
Totodată, au apărut informații potrivit cărora mijlocașul lui Manchester City și-ar dori să se alăture echipei Real Madrid în această perioadă de mercato.
Internaționalul spaniol a fost asociat cu o revenire în La Liga, deși Florentino Pérez are rețineri în privința unei investiții importante într-un jucător care a împlinit deja 30 de ani.
Cu toate acestea, Rodri rămâne mijlocașul ideal pentru a întări lotul lui José Mourinho, mai ales după evoluțiile sale remarcabile de la Cupa Mondială FIFA 2026.
Înainte de a lua o decizie definitivă, Real Madrid a dorit să evalueze modul în care Rodri a răspuns după recuperarea în urma gravei accidentări la genunchi suferite în urmă cu două sezoane.
Álvarez de Mon: „Mourinho are nevoie de unul dintre cei mai buni mijlocași din lume”
Jurnalistul Álvarez de Mon, de la Defensa Central, a menționat că Rodri ar fi „în genunchi” pentru a face parte din lotul lui Real Madrid.
„Rodri își dorește foarte mult să revină în Spania și să joace pentru Real Madrid.
Clubul intenționa să îi evalueze sezonul de la Manchester City și prestația de la Cupa Mondială alături de naționala Spaniei, după accidentarea la genunchi.
Mourinho are nevoie de unul dintre cei mai buni mijlocași din lume, iar Rodri este unul dintre aceștia. Existau rețineri, deoarece a împlinit 30 de ani și a suferit o accidentare complicată la genunchi, care ar fi putut duce la alte leziuni musculare.
Însă am văzut suficiente pentru a constata că a revenit la cea mai bună formă a sa”, a spus Álvarez de Mon.
Cota de piață a lui Rodri este de 50.000.000 de euro, potrivit site-ului Transfermarkt.
- 298 de meciuri, 28 de goluri și 32 de pase decisive a adunat Rodri pentru Manchester City. A mai jucat în carieră pentru Villarreal și Atletico Madrid.
- 70 de selecții și patru goluri a strâns la naționala Spaniei, alături de care a cucerit Campionatul European în 2024.
- 13 trofee majore a câștigat Rodri la Manchester City, printre care patru Premier League și o Ligă a Campionilor (2023).