Romania Over 30 - Under 40. Cat de bine arata nationala veteranilor si ce sanse ar fi avut la o calificare?

Romania Echipa Nationala Gabriel Tamas Liga I Lucian Sanmartean Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 24 Martie 2018, 14:12
Data actualizarii: Sambata 24 Martie 2018, 14:20

Pe hartie, echipa jucatorilor romani aflati pe final de cariera arata mai impresionant decat lotul chemat pentru meciurile cu Israel si Suedia.

In poarta s-ar afla Bogdan Lobont, care a fost selectionat la ultimele actiuni ale nationalei, dar pentru a indeplini functia de antrenor cu portarii, din moment ce nu a mai jucat la echipa de club din mai 2013. Insa, el se va retrage la finalul acestui sezon, a fost ofertat de FRF si pare ca a acceptat sa fie noul antrenor secund al echipei nationale.
 
Linia defensiva ar putea fi alcatuita din Nicolita - Tamas - St. Radu - Rat. Primul, a revenit in aceasta iarna la echipa din localitatea natala, CS Faurei (Liga a 4-a Braila), unde in trecut a fost si patron-presedinte, si nu a mai jucat la nationala din 2014. Tamas este titular la Hapoel Haifa, echipa aflata pe locul al 4-lea al play-off-ului campionatului israelian, care are inca sanse la titlul de campioana. El a jucat ultimul meci la nationala in 2015, fiind exclus de la selectie in urma unor scandaluri din viata extrasportiva. Radu a jucat ultima data la nationala in 2013 si, in ciuda varstei si a evolutiilor apreciate de la echipa de club, a anuntat in aceasta iarna ca se retrage oficial de la echipa nationala. Rat a semnat in acesta saptamana cu ACS Poli Timisoara, dupa ce s-a antrenat si a fost aproape sa se transfere la Dinamo. El a spus ca inca mai spera sa fie selectionat si nu se gandeste deocamdata la retragere.
 
Linia mediana, cu Lazar - Florescu - Sanmartean - Stancu - Cernat, ar insuma 175 de ani de viata si aproape un secol de experienta fotbalistica! Lazar a jucat ultimul meci la nationala in 2015, dar in acest sezon a fost titular la FC Voluntari, unul dintre capitanii echipei si unul dintre cei mai constanti mijlocasi din Liga 1. Dupa ce a colindat lumea, Florescu s-a intors la echipa la care si-a facut junioratul, "U" Cluj, care este lider in Seria 5 a Ligii a 3-a. Au trecut aproape 6 ani de la ultimul meci jucat de el in tricoul nationalei. Dupa 20 de ani de fotbal profesionist, dintre care aproape 15 ani petrecuti in Ucraina, Croatia si Turcia, Cernat pare ca a ajuns la ultimul sezon din cariera sa.
A jucat putine meciuri pentru Romania, ultimul in 2004, si, desi a intrat in acest campionat mai mult din postura de rezerva, ramane unul dintre cei mai tehnici fotbalisti din Liga 1. Cu o cariera plina de accidentari, Sanmartean a decis sa se retraga de la Voluntari, unde a jucat un singur meci in acest sezon si unde pare sa se pregateasca de meseria de antrenor. Stancu s-a retras de la nationala in aceasta vara, la doar 30 de ani, din postura de cel mai bun marcator in activitate si al 19-lea golgheter all-time al Romaniei, motivand ca nu mai poate face fata fizic pe doua fronturi. 
 
In avanposturi s-ar gasi Daniel Niculae, unul dintre cei mai subapreciati atacanti de dupa 1989, care este atuul Academiei Rapid in incearcarea de a "fura" promovarea rivalei CSA Steaua.
 
Romania Over 30 - Under 40: Bogdan LOBONT (AS Roma / 40 ani / 85 meciuri pentru Romania) - Banel NICOLITA (33 ani / CS Faurei / 37 meciuri - 1 gol), Gabriel TAMAS (34 ani / Hapoel Haifa / 65 meciuri - 3 goluri), Stefan RADU (31 ani / Lazio / 13 meciuri), Razvan RAT (36 ani / ACS Poli Timisoara / 113 meciuri - 2 goluri) - Costin LAZAR (36 ani / FC Voluntari / 31 meciuri - 2 goluri), George FLORESCU (33 ani / "U" Cluj / 10 meciuri - 1 gol) - Lucian SANMARTEAN (38 ani / FC Voluntari / 21 meciuri), Bogdan STANCU (30 ani / Bursaspor / 52 meciuri - 14 goluri), Florin CERNAT (38 ani / FC Voluntari / 14 meciuri - 2 goluri) - Daniel NICULAE (35 ani / Academia Rapid / 39 meciuri - 9 goluri)
 
Rezerve: Vasile MAFTEI (37 ani / Academia Rapid / 12 meciuri - 1 gol), Srdjan LUCHIN (32 ani / CFR Cluj / 12 meciuri - 1 gol), Alexandru BOURCEANU (32 ani / Arsenal Tula / 26 meciuri), Mihai ROMAN (33 ani / FC Botosani / 10 meciuri), Daniel PANCU (40 ani / Academia Rapid / 27 meciuri - 9 goluri)
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!