Gică Popescu face un anunț despre meciul de retragere al Generației de Aur: ”Merităm!”

Gica Popescu Generației de Aur nationala romaniei Fotbal intern Gică Popescu
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 22 Februarie 2024, 22:49
Data actualizarii: Joi 22 Februarie 2024, 22:48

Foștii mari internaționali români au pus bazele unui meci de adio al Generației de Aur, la 30 de ani de la sfertul de finală de la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii din 1994.

Meciul de retragere al Generației de Aur va avea loc sâmbătă, 25 mai 2024, pe Arena Națională, iar Gică Popescu a vorbit despre surprizele pe care foștii internaționali le vor pregăti publicului.

Gică Popescu face un anunț despre meciul de retragere al Generației de Aur: ”Merităm!”

Președintele Farului a precizat că la eveniment vor lua parte mulți jucători ”de primă mână”, care și-au trecut în cont de-a lungul carierelor lor fotbalistice trofee precum Balonul de Aur sau Liga Campionilor.

”(n.r. despre ce adversari o să aibă România la meciul de adio al „Generației de Aur”) Avem foarte mulți jucători, toți de primă mână. Câștigători de Balon de Aur, de Liga Campionilor. O să fie unul și unul, dar nu vă putem da lista completă.

Cu siguranță vor apărea surprize. Vom spune anumiți jucători pe care îi avem deja confirmați în conferința de presă pe care o vom face joi unde vom prezenta și tricourile cu care vom juca ultima dată pentru echipa națională. Multe alte lucruri pe care le veți auzi la acea conferință de presă.

Este al doilea cel mai binevândut eveniment făcut vreodată pe Arena Națională. Azi dimineața când am avut o întâlnire cu echipa care se ocupă de organizarea acestui meci erau vândute 29.200 de bilete.

Așa cum merită acest grup de jucători, așa cum merită publicul care a fost alături de noi, să ne aplaudăm. Sunt convins că va fi un eveniment de care ne vom aduce aminte mul timp de acum înainte”, a spus Gică Popescu, potrivit ProSport.

Singurele bilete rămase valabile pentru meciul de adio al Generației de Aur sunt la Tribuna 1 Vest Inel 3 (60RON), Tribuna 2 Est Inel 3 (60RON), Tribuna Sud Inel 1 (60RON), Tribuna Didi Prodan Inel 1 & 2 (60RON), Tribuna Sud Inel 2 (50RON), Tribuna Didi Prodan Inel 3 (40RON) și Tribuna Sud Inel 3 (40RON).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!