LIVE TEXT Feyenoord - Inter Milano, de la 22:00! Cristi Chivu: ”Avem nevoie de aproximativ 16 puncte, iar acum avem 3”

Feyenoord - Inter Milano, de la 22:00! Cristi Chivu: ”Avem nevoie de aproximativ 16 puncte, iar acum avem 3” Liga Campionilor

Meci tare pentru echipa românului.

VEZI AICI CELELALTE MECIURI ALE SERII LIVE TEXT PE SPORT.RO

Feyenoord Rotterdam - Inter Milano

Clasamentul din Champions League

Clasamente oferite de Sofascore

Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, şi-a exprimat încrederea în elevii săi, înaintea meciului cu Feyenoord Rotterdam, programat marţi seara în Olanda, în cadrul etape a patra a Ligii Campionilor.

”Cred în această echipă”

"Cred în munca asiduă, cred în această echipă, în ceea ce au făcut şi în ceea ce vor face. Sunt mari campioni, au demonstrat asta de-a lungul anilor, au stabilit un anumit standard pentru a o duce pe Inter în vârf. Există episoade negative şi greşeli, la care trebuie să ne uităm pentru a învăţa şi a merge mai departe", a declarat Chivu în cursul unei conferinţei de presă pe care a susţinut-o luni la Rotterdam.

"Luăm meci cu meci. Am învăţat că pentru a intra în primele opt avem nevoie de aproximativ 16 puncte, iar acum avem trei. Ştim că nu va fi un meci uşor pentru noi. Ştim cine suntem şi ce vrem să facem: sunt încrezător că vom avea un meci excelent", a adăugat tehnicianul milanezilor.

Chivu a avut cuvinte de laudă la adresa lui Feyenoord: "În Liga Campionilor, această echipă străluceşte acasă. Are mulţi jucători cu intensitate şi calitate, mai ales în atac, cu jucători remarcabili precum Hadj Moussa şi Zechiel, de exemplu. Au jucători care sunt buni în situaţiile de unu la unu şi au un atacant care ştie cum să pună echipa în mişcare. Trebuie să ne scoatem la iveală punctele forte''.

Fostul jucător al lui Ajax Amsterdam a fost întrebat, cu această ocazie, ce amintiri are legate de stadionul De Kuip din Rotterdam, din perioada în care evolua pentru "lăncieri".

"Am câştigat Cupa Olandei aici. Ştiu ce înseamnă acest stadion pentru echipa mea: cunosc atmosfera. Nu va fi uşor în acest climat ostil, dar este frumos, este motivul pentru care jucăm în Liga Campionilor şi este minunat să înfruntăm echipe ca aceasta... Ca fost jucător al lui Ajax, este cu siguranţă special să mă întorc aici", a răspuns românul, citat de Agerpres.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!