Sute de oameni, printre care membri ai familiei, foști colegi, oficiali și localnici, au venit să-i aducă un ultim omagiu celui care s-a stins din viață la doar 44 de ani.
Fostul fotbalist și primar al comunei Apold a murit după ce s-ar fi înecat într-un lac aflat între localitățile Saeș și Apold. DETALII AICI
Gabi Mureșan a fost condus pe ultimul drum în comuna Apold
Ceremonia de înmormântare a avut loc duminică, la Apold. Zeci de coroane au fost depuse în memoria fostului fotbalist, iar slujba a fost oficiată de un sobor format din 30 de preoți. Lângă sicriu s-au aflat soția sa, Daniela, și cei doi fii.
Printre cei prezenți s-a numărat și Eugen Trică, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Gabi Mureșan.
„România a pierdut un mare om, un mare caracter și un campion. Dumnezeu să-l odihnească. A făcut mult bine comunității și pe teren s-a dedicat 100%. A avut o mentalitate de campion”, a declarat fostul fotbalist, potrivit România TV.
Gabi Mureșan a rămas în istoria lui CFR Cluj, alături de care a cucerit trei titluri de campion, trei Cupe ale României și două Supercupe.
De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș, iar pentru naționala României a adunat nouă selecții.