Ciprian Timiș, mijlocaș originar din Bistrița, a cucerit în acest sezon titlul în Liga 4 Bistrița-Năsăud alături de CS Minerul Rodna.
În sezonul recent încheiat, Timiș a contribuit cu șase goluri pentru Minerul Rodna, dintre care două în campionat și patru în Cupa României. Golgheterul echipei a fost Gabriel Sirioean, cu zece reușite.
Totuși, visul promovării este în pericol. În manșa tur a barajului pentru Liga 3, disputată sâmbătă, Minerul Rodna a fost învinsă clar, scor 0-3, de ACS Transilvania Sport Academy.
Ciprian Timiș, ex-FCSB, a fost convocat la naționala de... minifotbal!
Născut în 2002, Ciprian Timiș a fost unul dintre produsele importante ale academiei FCSB. A câștigat titluri la nivel de juniori, însă nu a reușit să debuteze oficial pentru prima echipă.
După despărțirea de FCSB, a trecut pe la CS Afumați, Unirea Constanța și Minerul Ocna Dej, înainte de a coborî în fotbalul județean.
Transferat la Minerul Rodna în februarie 2026, Timiș a reușit să își treacă în palmares un nou titlu, iar acum este la doar 90 de minute de o posibilă promovare în Liga 3.
Pe lângă evoluțiile din fotbalul mare, Ciprian Timiș a ajuns și în circuitul echipei naționale de minifotbal a României.
Mijlocașul este unul dintre cei mai tineri jucători ai lotului pregătit de Virgil Bejenaru și a făcut parte din lotul României la Campionatul European de Minifotbal din 2026.
Mai mult, fostul fotbalist al FCSB-ului și-a trecut numele și pe lista marcatorilor, reușind să înscrie în victoria categorică obținută de „tricolori” împotriva Austriei, scor 7-0.