„Era mai bine dacă pleca mai devreme!” Chiellini trimite săgeți către Ronaldo după despărțirea de Juventus 

Cristiano Ronaldo Giorgio Chiellini Juventus Torino Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 21 Octombrie 2021, 18:40
Data actualizarii: Joi 21 Octombrie 2021, 18:50

Un fost coechipier de-ai lui Cristiano Ronaldo a vorbit despre plecarea superstarului.

Cristiano Ronaldo a decis să plece de la Juventus în vara acestui an. După trei sezoane, starul portughez i-a părăsit pe torinezi și s-a întors la Manchester United. Iar atacantul a avut un impact rapid asupra jocului „diavolilor roșii”, în 8 meciuri reușind să marcheze 6 goluri. 

Cu toate că a înscris de 101 ori pentru Juventus în 134 de partide, reușind să ofere și 22 de pase decisive, Chiellini consideră că dacă Ronaldo pleca la începutul campaniei de transferuri, torinezii nu erau prinși pe picior greșit și aveau timp să își organizeze planul. 

Chiellini: „Cristiano avea nevoie de o echipă care să poată juca pentru el”

Cristiano avea nevoie de o echipă care să poată juca pentru el, pentru că atunci când găsește o astfel de echipă este decisiv. A demonstrat-o în ultimele luni și a arătat-o și ​​în cei trei ani în care a fost alături de noi.

La Juventus s-a creat un program de promovare a tinerilor. Dacă Ronaldo ar fi rămas, ar fi adus valoare echipei, dar s-ar putea că el acum să se gândească mai mult la prezent decât la viitor.

A plecat pe 28 august, ar fi fost mai bine pentru noi dacă pleca mai devreme. Este ceva pentru care am plătit, a fost un șoc că am rămas brusc fără el. În opinia mea, am plătit pentru asta cu propriile puncte. Dacă ar fi plecat pe 1 august, am fi avut timp să ne pregătim mai bine”, a declarat Giorgio Chiellini, potrivit DAZN.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!