UEFA a folosit un sistem experimental semiautomat AI de Video assistant referees (VAR) la Euro 2024, dar FIFA ia în considerare să treacă la o soluție de arbitraj care să fie monitorizată permanent de Inteligența Artificială

Noua metodă de arbitraj poate fi introdusă cu ocazia CM 2030

Soluția pentru viitorul pe termen mediu, care ar putea fi introdusă chiar de la Cupa Mondială din 2030 (Maroc, Spania, Portugalia), ar fi ca brigada fizică de arbitri (central, asistenți, rezervă) să fie păstrată în forma actuală, dar un software să ia locul ambilor arbitri din camera VAR sau doar unul dintre ei să fie păstrat. 

FIFA caută soluții pentru simplificarea arbitrajului video, după ce fotbaliștii, fanii, cluburile și federațiile s-au plâns de faptul că unele meciuri sunt întrerupte chiar și 10 minute, în unele cazuri nefericite, doar pentru a se lua decizia dacă există circumstanțe pentru ca arbitrul de centru să fie chemat în fața monitorului, ceea ce scade considerabil dinamica partidelor. 

CM 2026 aduce noutăți privind securitatea pe stadioane

Competiția găzduită anul viitor de SUA, Canada și Mexic va aduce și ea noutăți, dar în privința securității din jurul stadioanelor. Autoritățile din SUA au anunțat că vor introduce perimetre concentrice de acces și metode de recunoaștere facială și de confirmare a identității prin amprentare, pentru confirmarea identității suporterilor și pentru managementul fluxului de persoane. 

La competiția găzduită de SUA, în iulie 2024, aceste metode au fost folosite cu succes pe aeroporturi, dar finala dintre Columbia și Argentina a fost amânată timp de o oră și 12 minute, după ce fani fără bilete au reușit să forțeze intrarea pe Hard Rock Stadium din Miami Gardens (Florida). Pentru turneul final din 2026, US Soccer și guvernul federal au convenit ca agențiile de securitate americane și tehnologii moderne de supraveghere să fie folosite în mod proactiv, iar astfel de incidente nu mai fie posibile.  

Foto - Gabriel Chirea