VIDEO Destinație surpriză pentru Andrei Șucu! Interul lui Bădoi a pus ochii pe el

Publicitate

Andrei Șucu (17 ani), mijlocașul celor de la Rapid, ar putea pleca din Giulești, după ce evoluția sa din meciul cu FK Csikszereda a generat discuții contondente în jurul echipei lui Daniel Pancu.

Tânărul fotbalist poate ajunge la Inter, însă nu la gruparea pregătită de Cristi Chivu, ci în Liga a 3-a, la Inter Ilfov. Formația din al treilea eșalon este antrenată de fostul jucător al Rapidului, Valentin Bădoi, și ocupă în prezent primul loc în clasament.

Tehnicianul liderului din Liga a 3-a a transmis că își dorește să îl aducă la echipă pe fiul patronului Dan Șucu, după ce mijlocașul a fost înlocuit la pauză de Daniel Pancu la prima sa titularizare pentru Rapid. „Eu l-aș vrea, dar nu știu dacă vrea el să vină la Clinceni”, a spus Valentin Bădoi, râzând.

  • Andrei sucu

Duel la vârful Ligii a 3-a cu fiul lui Anghel Iordănescu

Inter Ilfov a disputat un derby în Liga a 3-a împotriva formației Omega București. Echipa înființată în urmă cu doi ani se află pe locul al doilea în clasament și îl are drept căpitan pe Alex Iordănescu, fiul lui Anghel Iordănescu și fratele lui Edi Iordănescu.

„Așa cum tata nu mi-a zis niciodată «felicitări» sau «bravo» după un meci, nici Edi n-a făcut-o. Ei și-au dorit să fac altceva, să fac școală, să urmez artele”, a zis Alex Iordănescu, căpitanul celor de la Omega București.

Pe lângă activitatea de pe terenul de fotbal, jucătorul formației de pe locul secund din Liga a 3-a își dedică timpul liber artei. „Pictez, sigur că da, când îmi permite timpul, e a doua mea pasiune după fotbal”, a mai spus Alex Iordănescu.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!