Marius Șumudică și-a câștigat liniștea, la Al-Okhdood, pentru următoarele săptămâni. Pentru că tocmai a obținut prima sa victorie, la penultima clasată din Saudi Pro League, la a doua încercare.

După un debut controversat, în care a pierdut atât partida cu Al-Ahli Jeddah (0-1), cât și „meciul“ cu bunul simț, provocând încă un scandal pe marginea terenului, românul a luat o mare gură de oxigen. Pentru că a reușit să învingă Al-Kholood (1-0), în ceea ce a fost doar al doilea succes pentru echipa sa, în campionat, de la începutul acestui sezon.

Partida cu Al-Kholood, pe lângă faptul că a îmbunătățit situația echipei lui Șumudică în clasament, a mai avut un efect imediat. Despre care a scris presa saudită.

Marius Șumudică, al 3-lea român ca număr de victorii în Saudi Pro League

Jurnaliștii locali, care țin evidența statisticilor din Saudi Pro League, au remarcat că Șumudică tocmai a prins podiumul într-un clasament onorant. Vorbim despre ierarhia în care figurează antrenorii români care au activat, de-a lungul anilor, în prima ligă saudită. Aici, Șumudică tocmai a ajuns pe 3, după victoria cu Al-Kholood. Iată cum arată vârful acestui clasament:

1 – Cosmin Contra – 35 de victorii în Saudi Pro League 

2 – Răzvan Lucescu – 31 de victorii în Sauudi Pro League

3- Marius Șumudică – 28 de victorii în Saudi Pro League

De remarcat că dintre cei trei tehnicieni de mai sus, Contra și Șumudică au avut mai multe mandate la formații din Regat. „Guriță“ a activat la Al-Ittihad Jeddah, la Damac și a stat câteva zile la Al-Kholood, în timp ce Șumudică a fost la Al-Shabab Riad, în două rânduri, și la Al-Raed. Răzvan Lucescu, în schimb, are o singură experiență în Saudi Pro League, în perioada petrecută, la Al-Hilal Riad, între 2019-2021.