Marius Șumudică (54 de ani) o să aibă viață grea, la Al-Okhdood! Pentru că, la sosirea sa în Arabia Saudită, a cam ridicat ștacheta și a tot spus că echipa se va salva de la retrogradare. Ușor de zis, greu de făcut.

Șumudică a preluat Al-Okhdood de pe penultimul loc și debutul său pe bancă, în această seară, a fost cu stângul. Ce-i drept, era de așteptat ca elevii românului să fie „carne de tun“ pentru Al-Ahli Jeddah, un colos din Saudi Pro League, pe locul 4 în clasament.

În acest context, Al-Okhdood chiar a rezistat eroic, în fața unei echipe mult mai puternice.

Ivan Toney a doborât reduta gazdelor

Jucând pe teren propriu, cu un nou antrenor pe bancă, Al-Okhdood s-a luptat admirabil. Și a fost ajutată un pic și de noroc, în condițiile în care Al-Ahli a avut două goluri anulate de VAR, în minutele 45+1 și 47. 

Din păcate pentru Șumudică, în minutul 58, s-a produs inevitabilul. După cum se poate vedea aici, englezul Ivan Toney (29 de ani), suspendat pentru că a jucat la pariuri pe când era în Anglia, a înscris singurul gol al meciului după un corner. Partida a avut șase minute adiționale, în partea a doua, dar tabela nu s-a mai schimbat. 

Al-Okhdood – Al-Ahli s-a terminat 1-0 pentru oaspeți, iar echipa lui Șumudică a rămas pe penultimul loc al clasamentului, la patru puncte de poziția a 15-a, prima care asigură rămânerea în prima ligă saudită.