FCSB – Fenerbahce ar fi trebuit să se joace cu calificarea pe masă, în fața unui stadion arhiplin. Cel puțin, la acest scenariu au visat oficialii roș-albaștrilor după ultima partidă din Liga Europa, în 2025: 4-3 cu Feyenoord.
Din păcate pentru FCSB, în 2026, campania europeană a început cu un dezastru, 1-4 cu Dinamo Zagreb în deplasare. Și, în felul acesta, a fost diminuat interesul suporterilor pentru duelul cu Fenrebahce de pe Arena Națională. Așa se și explică faptul că, joi, au fost foarte multe locuri goale în tribune. Dar, chiar și în aceste condiții, prima repriză a fost marcată de o problemă organizatorică.
Atunci când arbitrul de rezervă a arătat minutele adiționale, 2 la număr, brusc, meciul a fost întrerupt. Și, potrivit protocolului UEFA în astfel de situații, s-au dat cadre din tribune. Ce s-a întâmplat? Un suporter a intrat pe teren și centralul a oprit jocul până când individul respectiv a fost prins de forțele de ordine și scos de pe teren.
Incidentul va fi notat, în mod sigur, în raportul observatorului de meci și FCSB, în calitate de club organizator, riscă o amendă usturătoare din partea UEFA.