Se vor înfuria clar! Starul Barcelonei s-a accidentat din nou la națională

Se vor înfuria clar! Starul Barcelonei s-a accidentat din nou la națională Fotbal extern

Unul dintre cei mai importanți jucători de la Barcelona s-a accidentat la națională.

Barcelona are un start lansat în această stagiune, iar echipa lui Hansi Flick are opt victorii din tot atâtea meciuri și și-a bătut aproape toate adversarele la scor. 

Unul dintre jucătorii care a ieșit în evidență în acest start de sezon este Raphinha, care are niște cifre incredibile din postura de număr nouă.

Raphinha s-a accidentat din nou la naționala Braziliei

Starul brazilian a fost convocat de Carlo Ancelotti pentru meciurile amicale cu Australia și India, dar în a doua partidă cu Australia, Raphinha a ieșit accidentat de pe teren.

Jucătorul Barcelonei a marcat dintr-un penalty în minutul 45, dar la pauză a fost schimbat de antrenorul italian după ce a simțit o durere musculară.

Jurnalistul brazilian Cahe Mota a dezvăluit că Raphinha nu va călători cu echipa pentru partida de pregătire cu India, ci se va întoarce la Barcelona, după ce i s-a confirmat un edem muscular la coapsa dreaptă.

  • Yamal raphinha barcelona imago1082545808h

Date fiind ultimele două accidentări ale lui Raphinha de la naționala Braziliei, staff-ul a considerat că este mai bine ca el să se întoarcă la echipa de club, chiar dacă este vorba de o accidentare minoră. 

Cel mai probabil, Raphinha va fi disponibil pentru următorul meci din campionat al Barcelonei cu Getafe de pe 10 octombrie.

Brazilianul are 14 goluri și trei pase decisive în opt meciuri jucate în tricoul „blaugrana” în acest sezon.

70 de milioane de euro este cota lui Raphinha, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!