Laurențiu Reghecampf trăiește periculos, la Al-Hilal Omdurman! Practic, în mai puțin de două luni, el a ajuns să stea cu sabia deasupra capului, înainte de fiecare dublă decisivă, în preliminariile Champions League.
Și, potrivit ultimele informații din presa din Sudan, rămânerea românului în funcție depinde de intrarea echipei în grupele competiției. Acest obiectiv a fost setat, în urma ședinței în care s-a pus în discuție chiar demiterea lui „Reghe“ încă de pe acum!
Omul care l-a salvat pe Reghecampf
Puși în fața presiunii publicului, în condițiile în care fanii au cerut „decapitarea“ imediată a lui Reghecampf, pe fondul jocului foarte slab, șefii clubului Al-Hilal Omdurman au analizat această opțiune.
În ședința lor, susținătorul numărul 1 al lui „Reghe“ a fost vicepreședintele Ibrahim Al-Aliqi (foto, sus). Adică, omul care a negociat cu tehnicianul român și a apărut în pozele prezentării sale. Al-Aliqi a reușit să câștige timp pentru omul său, convingându-și colegii din board-ul clubului ca situația lui Reghecampf să fie reevaluată după dubla cu Police FC (Kenya) din turul 2 preliminar Champions League. Meciurile sunt programate pentru 18 și 25 octombrie.
Promisiunea lui Reghecampf: „Greul a trecut!“
În rămânerea lui „Reghe“ în funcție a contat și angajamentul său în fața conducerii. Concret, el a insistat că, după primele sale opt partide – 3 victorii, 4 egaluri, 1 înfrângere – de acum jocul echipei se va îmbunătăți vizibil. Pentru că jucătorii vor trece peste oboseala acumulată în perioada de pregătire și vor fi în stare să pună în practică ideile tactice.
„Pot să spun că am depășit deja cea mai dificilă etapă cu Al-Hilal Omdurman. A fost etapa construcției. Acum, pot să fiu mai liniștit și mai optimist. Am tot ce trebuie la dispoziție pentru a forma o echipă competitivă, care să-și atingă obiectivul în Liga Campionilor“, a spus Reghecampf pentru a-și convinge șefii că merită să meargă pe mâna sa, în continuare.
Chiar și așa, dubla cu Police FC (Kenya) va determina soarta lui „Reghe“, la Al-Hilal Omdurman pe termen lung.