Laurențiu Reghecampf a luat cea mai bună decizie profesională din ultimii mulți ani, atunci când s-a „rupt“ de fotbalul european, unde cariera sa de antrenor intrase în impas, și a semnat cu Esperance Tunis, în noiembrie 2024.
Chiar dacă prima sa experiență africană s-a încheiat prematur, cu scandal, ea l-a introdus pe „Reghe“ în circuitul tehnicienilor de pe continentul negru. Iar următorul pas, care a însemnat preluarea unei echipe din Sudan, vorbim despre Al-Hilal Omdurman, s-a dovedit a fi un „pariu“ câștigător.
Sport.ro a scris aici despre premiera spectaculoasă pe care Reghecampf a realizat-o, în acest sezon. La câteva ore după acest triumf, românul și-a prelungit contractul cu Al-Hilal Omdurman. Sport.ro a oferit aici prima imagine de la semnarea actelor.
Reghecampf are ambiții mari: vrea Liga Campionilor Africii!
După ce a bătut palma cu formația-fanion din Sudan, „Reghe“ a făcut un anunț curajos. Pentru că a spus, răspicat, că Al-Hilal Omdurman va ataca trofeul Champions League, în sezonul 2026-2027!
„Sunt fericit că mi-am prelungit contractul. Am găsit susținere totală la acest club și le datorez atât oamenilor din conducere, cât și fanilor, rezultate și mai bune, în sezonul următor. Ambițiile mele pentru următoarea campanie depășesc granițele unor victorii pe plan intern. Aș vrea ca Al-Hilal Omdurman să fie o pretendentă serioasă la câștigarea trofeului Champions League. Cred, cu tărie, că putem realiza acest obiectiv cu susținerea staffului administrativ, dar și cu ajutorul fanilor“, a spus Reghecampf.
De remarcat că, în toată istoria ei de 96 de ani, Al-Hilal Omdurman n-a cucerit niciodată trofeul Champions League. Echipa a jucat două finale continentale, ambele pierdute, în 1987 și în 1992. În acest sezon, cu Reghecampf pe bancă, sudanezii s-au oprit, în sferturi, după un retur cu adevărat dramatic, după cum Sport.ro a arătat aici.