Cosmin Olăroiu a intenționat să părăsească naționala Emiratelor, după FIFA Arab Cup 2025, turneu în care prima reprezentativă a obținut un istoric loc 3.

La vremea respectivă, pe finalul lunii decembrie, Oli a insistat că munca de selecționer l-a epuizat: „În toată cariera mea, niciodată n-am avut atât de mult ghinion! Când am preluat echipa națională, aveam 56 de ani. Acum, am 66! În șase luni, am îmbătrânit cu zece ani!“.

Încă din momentul în care a prins contur plecarea românului de la naționala Emiratelor, Sport.ro a explicat aici că federația se opune despărțirii. De altfel, la revenirea primei reprezentative de la FIFA Arab Cup, turneu care a fost găzduit de Qatar, conducătorii forului de la Abu-Dhabi i-au cerut lui Oli să ia o perioadă de pauză pentru a se liniști. 

Arabii l-au convins pe Olăroiu să-și ducă mandatul până la Cupa Asiei din 2027

Mai departe, Olăroiu și oficialii Federației din Emirate au avut mai multe întâlniri, în săptămânile de după FIFA Arab Cup.

În cadrul acestor întâlniri, tehnicianul român și stafful său au prezentat un raport detaliat pentru ceea ce s-a întâmplat, atât în preliminariile CM 2026, cât și la Arab Cup. Iar conducătorii fotbalului din Emirate au insistat ca Oli să-și ducă mandatul mai departe. Cum de altfel era prevăzut în contractul său.

În momentul în care a acceptat să preia prima reprezentativă, în mai 2025, românul a semnat un acord valabil până după terminarea Cupei Asiei din 2027 (7 ianuarie – 5 februarie, Arabia Saudită). Acum, după întâlnirile din ultimele săptămâni, Olăroiu a fost convins să ducă naționala la acest turneu final. 

Olăroiu, încă două competiții cu naționala Emiratelor

Cupa Asiei din 2027 va fi obiectivul principal al lui Oli, în continuarea mandatului său. Dar până atunci, românul va conduce prima reprezentativă în cadrul turneului Gulf Cup (Jeddah, Arabia Saudită, 23 septembrie – 6 octombrie).

În pregătirea întrecerii de la Gulf Cup, Olăroiu a pus la punct un plan detaliat pentru echipa națională. Cu două meciuri amicale, în luna martie, la care se vor adăuga două cantonamente, în Europa, în iunie și iulie. 

Cosmin Olăroiu, 15 meciuri ca selecționer al Emiratelor, în 6 luni

*0-0 cu Uzbekistan (preliminarii CM 2026)

*1-1 cu Kârgâstan (preliminarii CM 2026)

*2-1 cu NK Bravo (amical)

*3-1 cu Lecce (amical)

*3-1 cu Siria (amical)

*1-0 cu Bahrain (amical)

*2-1 cu Oman (preliminarii CM 2026)

*1-2 cu Qatar (preliminarii CM 2026)

*1-1 cu Irak (preliminarii CM 2026)

*1-2 cu Irak (preliminarii CM 2026)

*1-2 cu Iordania (FIFA Arab Cup 2025)

*1-1 cu Egipt (FIFA Arab Cup 2025)

*3-1 cu Kuweit (FIFA Arab Cup 2025)

*1-1 cu Algeria, 7-6 la penalty-uri (FIFA Arab Cup 2025)

*0-3 cu Maroc (FIFA Arab Cup 2025)

*Meciul cu Arabia Saudită, pentru locul 3 la FIFA Arab Cup 2025, a fost abandonat din cauza condițiilor meteo. Drept urmare, FIFA a luat decizia ca locul 3 să fie împărțit de cele două naționale.